Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Accidentată, Muguruza s-a retras de la Sydney. Prezenţa la Australian Open, pusă în pericol

Accidentată, Muguruza s-a retras de la Sydney. Prezenţa la Australian Open, pusă în pericol

Simona Halep

Comentarii

Jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-3, 7-6 (6), pe sportiva olandeză Kiki Bertens, locul 32 WTA, în optimile de finală ale turneului de categorie Premier de la Sydney. Însă Muguruza şi-a anunţat retragerea din competiţie după acest meci, din cauza unor dureri la muşchiul aductor drept.

Spaniola primise un wild card pentru turneul de la Sydney, după ce a abandonat, săptămâna trecută, în turul al doilea la Brisbane, din cauza unor crampe musculare, în meciul cu jucătoarea croată Aleksandra Krunici (locul 53 WTA), la scorul de 5-7, 7-6 (3), 2-1.

"Am simţit dureri la muşchiul aductor drept de când am început să mă antrenez aici. Ieri m-am simţit mai bine şi am vrut să joc. Totuşi, în timpul meciului de azi durerea a continuat pe toată durata partidei, dar am vrut să evoluez. Este foarte difcil, pentru că dacă voi continua să joc se înrăutăţeşte... Bienînţeles că am în minte că săptămâna viitoare începe un Grand Slam", a spus Muguruza, miercuri.

După retragerea spaniolei, în sferturile turneului de la Sydney nu s-a calificat niciun cap de serie.

Garbine Muguruza va fi a treia favorită al Australian Open, după Simona Halep, lcoul I WTA şi după daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA.

Afla mai multe despre: garbine muguruzasimona haleplocul 1wtaaustralian open 

viewscnt
Articole similare