Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Alibec o vrea din nou pe Farul în lupta la titlu, dar vede o altă echipă drept mare favorită: "Merită, joacă bine"

Alibec o vrea din nou pe Farul în lupta la titlu, dar vede o altă echipă drept mare favorită: "Merită, joacă bine"

Superliga

Comentarii

Denis Alibec a revenit în ţară pentru meciurile amicale pe care România urmează să le dispute împotriva Irlandei de Nord şi Columbiei.

Atacantul a luat titlul, în sezonul trecut, cu Farul, iar acum e la curent cu rezultatele foştilor săi colegi. Alibec a dezvăluit că a urmărit rezumatul partidei câştigate de constănţeni, scor 2-1, pe terenul Rapidului şi speră ca echipa lui Hagi să se lupte din nou la campionat, deşi o vede pe FCSB marea favorită în cursa către titlu.

"M-am uitat la rezumat (n.r. Rapid - Farul 1-2), mă bucur pentru ei că au câştigat. Ei acum sunt buni, în meciurile tari, de play-off. Le urez mult succes şi, de ce nu, să se bată din nou la campionat

I-am scris lui Louis Munteanu înainte să decolez, mă bucur pentru el şi sper să facă un play-off similar cu cel de anul trecut, când a marcat foarte mult.

Am mai spus şi data trecută, FCSB mi se pare favorită la titlu, însă nu se ştie niciodată. Cred că meciul cu Rapid a fost o întâmplare, ei au arătat că sunt o echipă bună şi merită să fie pe primul loc" , a declarat Denis Alibec.

Rapid - Farul 1-2

Campioana României, Farul Constanţa, a învins-o, vineri seara, în deplasare, scor 2-1, pe Rapid Bucureşti, în primul meci din play-off-ul Superligii.

Farul a deschis scorul în minutul 23, când Grameni a centrat perfect pentru Louis Munteanu. Atacantul a reuşit "dubla" în minutul 55, când a marcat din pasa superbă a lui Ionuţ Cojocaru.

În minutul 67, Răzvan Oaidă i-a lăsat pe giuleşteni în zece, fiind eliminat pentru al doilea cartonaş galben. Ionuţ Vînă a trimis în bară, în minutul 78, iar gazdele au primit un penalty trei minute mai târziu – Rivaldinho lovindu-l pe Paul Iacob, în careu, şi Albion Rrahmani a transformat reducând din diferenţă. Gazdele nu au reuşit însă să egaleze, iar Rapid a început play-off-ul cu o înfrângere.

În clasamentul play-off-ului, FCSB, care urmează să joace cu Sepsi, duminică, este lider cu 32 de puncte, Rapid ocupă locul secund, cu 28 de puncte, iar Farul se află pe poziţia a patra, cu 25 de puncte.

  • RAPID: Aioani - Braun, Săpunaru, P. Iacob, Bădescu (Borza 70) – Hromada (Petrila 46), Hasani (Al. Albu 46), Oaidă – E. Krasniqi (Funsho Bamgboye), A. Rrahmani, Papeau (Burmaz 63). ANTRENOR: Cristiano Bergodi
  • FARUL: Buzbuchi – K. Boli, M. Popescu, Gustavo Marins (Al. Stoian 89), Cr. Ganea - Vînă, Queiros, Grameni (Dănuleasa 89) - R. Deaconu (Kiki 70), L. Munteanu (Rivaldinho 75), I. Cojocaru (Andronache 75). ANTRENOR: Gheorghe Hagi

Afla mai multe despre: alibecfarul 

viewscnt
Articole similare