Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Antrenor nou la FCSB. Becali, ofertă de urgenţă pentru a-l înlocui pe Charalambous: "Negociază"

Antrenor nou la FCSB. Becali, ofertă de urgenţă pentru a-l înlocui pe Charalambous: "Negociază"

FCSB

Comentarii

FCSB a ratat deja un prim obiectiv al noului sezon, calificarea în grupele Conference League. Deşi echipa sa are un parcurs perfect în Superligă, cu maximum de puncte în primele cinci etape, Gigi Becali a fost dezamăgit de înfrângerea suferită în faţa danezilor de la Nordsjaelland.

Astfel, latifundiarul din Pipera a demarat negocierile pentru înlocuirea lui Elias Charalambous. Patronul FCSB-ului a vorbit şi cu jucătorii şi a aflat că aceştia sunt nemulţumiţi de antrenamentele alese de staff-ul tehnic.

În aceste condiţii, Gigi Becali l-a contactat pe Marius Şumudică. Adrian Mititelu i-a dat de gol pe cei doi că negociază, patronul lui FC U Craiova 1948 fiind şi el interesat de serviciile antrenorului de 52 de ani.

"Încercăm cu Şumudică, dar şansele sunt minime. În primul rând, ştiu că mai are 4 propuneri din Liga 1. Printre cele mai importante, cea de la FCSB. Şansele noastre sunt minime, noi nu putem concura cu FCSB în materie de contract.

Îl doreşte FCSB... E un adversar redutabil, nu cred că putem concura cu ei. Eu spun ce ştiu. Nu vorbesc din auzite. Spun ce ştiu. Cu Becali nu am vorbit, dar din zona lui Şumudică ştiu chestia asta, că ar avea ofertă de la FCSB. Eu nu am vorbit cu Gigi Becali, nu ştiu cât îi dă lui Şumudică.

Dacă e căutat din mai multe locuri, înseamnă că e greu de luat. Aştept azi-mâine să văd ce se întâmplă cu Şumudică. Vreau să am antrenor până vineri, cu cât trece mai mult timp, cu atât e mai rău" , a declarat Adrian Mititelu pentru playsport.ro.

Deşi Mititelu a dezvăluit că sunt negocieri serioase între Becali şi Şumudică, şansele ca antrenorul să ajungă pe banca FCSB-ului sunt foarte reduse, după ce fanii şi Mihai Stoica s-au opus acestei variante.

Afla mai multe despre: becalifcsbsumudica 

viewscnt
Articole similare