Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Anunţ de ULTIMĂ ORĂ făcut de FRF: România şi Olanda, în aceeaşi grupă la Euro 2020, dacă ambele echipe se vor califica!

Anunţ de ULTIMĂ ORĂ făcut de FRF: România şi Olanda, în aceeaşi grupă la Euro 2020, dacă ambele echipe se vor califica!
Comentarii

Dacă reprezentativele României şi Olandei vor obţine calificarea la Campionatul European din 2020, acestea vor fi automat alocate în aceeaşi grupă.

UEFA a anunţat cum au fost împerecheate, prin tragere la sorţi, oraşele gazdă ale turneului final din 2020, unul care va marca aniversarea a 60 de ani de la prima ediţie.

Astfel, Bucureştiul va găzdui împreună cu Amsterdam partidele din grupa C a Campionatului European programat peste aproape trei ani. Ceea ce înseamnă că, dacă atât tricolorii, cât şi batavii vor merge la Euro, aceştia se vor întâlni automat în faza grupelor.

În plus, în acest caz, România ar putea juca toate cele trei partide din grupă pe teren propriu. Pe lângă jocurile cu ceilalţi doi adversari care se vor desfăşura pe Arena Naţională, va exista o tragere la sorţi pentru a determina dacă meciul România - Olanda va avea loc la Bucureşti sau la Amsterdam.

De asemenea, forul european a comunicat faptul că Bruxelles nu va mai găzdui partide de la Euro 2020 ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor impuse de Comitetul Executiv UEFA în şedinţa din 20 septembrie 2017. Cele patru jocuri programate iniţial în Belgia se vor disputa la Londra, pe stadionul Wembley, care va găzdui, în total, şapte jocuri (inclusiv semifinalele şi finala).

Cum au fost împerecheate oraşele gazdă

• Grupa A: Roma şi Baku
• Grupa B: Sankt Petersburg şi Copenhaga
• Grupa C: Amsterdam şi Bucureşti
• Grupa D: Londra şi Glasgow
• Grupa E: Bilbao şi Dublin
• Grupa F: Munchen şi Budapest

Această împerechere înseamnă şi că, dacă naţionalele României şi Olandei vor fi prezente la Euro 2020, în grupa lor nu va mai fi nicio altă reprezentativă a gazdelor turneului, dacă acestea se vor califica: Italia, Azerbaijan, Rusia, Danemarca, Anglia, Scoţia, Spania, Irlanda, Germania şi Ungaria.

Afla mai multe despre: romaniaeuro 2020bucuresticampaniecampionat europeandecizieanunt 

viewscnt
Articole similare