Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Anunţ incredibil după Sevilla - Liverpool! Antrenorul le-ar fi spus la pauză jucătorilor săi că are cancer

Anunţ incredibil după Sevilla - Liverpool! Antrenorul le-ar fi spus la pauză jucătorilor săi că are cancergalerie foto
Comentarii

UPDATE 10:30 | FC Sevilla a emis astăzi un comunicat oficial prin care a confirmat problemele lui Berizzo. Argentinianul care în ultimii trei ani a pregătit-o pe Celta Vigo va fi operat în scurt timp şi va începe apoi un tratament special.

"Serviciile medicale anunţă că antrenorul Eduardo Berizzo a fost diagnosticat cu adenocarcinom de prostată. Teste viitoare vor arăta palii de urmat în privinţa tratamentului. FC Sevilla îşi manifestă sprijinul absolut pentru antrenor şi îi doreşte recuperare rapidă", a anunţat clubul andaluz.

În direct la Telekom Sport 1, Sevilla şi Liverpool ne-au oferit aseară unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din această ediţie a Ligii Campionilor. "Cormoranii" au condus cu 3-0, însă echipa gazdă a revenit superb şi a încheiat partida la egalitate. La finalul partidei, presa din Spania a oferit un anunţ şocant. 

Eduardo Berizzo (48 ani), antrenorul celor de la FC Sevilla, le-ar fi transmis la pauză jucătorilor săi, când scorul era 3-0 în favoarea adversarilor, că a fost diagnosticat recent cu cancer de prostată.

Andaluzii au marcat de trei ori în partea secundă, prin Ben Yedder (51 şi 60) şi Pizarro (90+3). În momentul golului egalizator, toţi jucătorii s-au dus spre banca tehnică pentru a se bucura alături de antrenorul lor.

"Le-am spus jucătorilor mei la pauză că trebuie să joace cu sufletul şi să arătăm mândria pe care o avem" - a declarat antrenorul la finalul partidei.

Eduardo Berizzo a condus-o pe Celta Vigo în precedentul sezon până în semifinalele Europa League, unde a pierdut în faţa lui Manchester United, echipă ce avea să câştige trofeul. 

 

Afla mai multe despre: eduardo berizzosevillaliverpoolliga campionilor 

viewscnt
Articole similare