Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

AS Roma, reacţie clară după ce presa a scris că Jose Mourinho va prelua naţionala Portugaliei: ”Trebuie să fim pregătiţi pentru asta!”

AS Roma, reacţie clară după ce presa a scris că Jose Mourinho va prelua naţionala Portugaliei: ”Trebuie să fim pregătiţi pentru asta!”
Comentarii

Directorul general al clubului AS Roma, Tiago Pinto, a declarat marţi că echipa din capitala Italiei contează pe Jose Mourinho chiar dacă în presă au apărut diverse zvonuri care îl prezintă pe tehnician ca fiind următorul selecţioner al naţionalei portugheze.

AS Roma contează pe Mourinho, în ciuda zvonurilor despre o eventuală preluare de către acesta a naţionalei Portugaliei

”Când angajezi un antrenor precum Mourinho, trebuie să fii pregătit pentru zvonuri. În optsprezece luni, nu este pentru prima dată când un alt club sau o federaţie şi-ar manifesta interesul faţă de el”, a declarat Tiago Pinto.

El a mai adăugat: ”Sunt portughez, de fiecare dată când Portugalia schimbă antrenorul, toată lumea vorbeşte despre Mourinho. Dar noi, AS Roma, intenţionăm să mergem mai departe cu el”.

Naţionala Portugaliei a rămas fără antrenor din data de 15 decembrie, ziua în care Fernando Santos şi-a prezentat demisia.

Cotidianul sportiv Record a publicat apoi articole în care dădea ca sigur faptul că aducerea lui Jose Mourinho reprezenta o prioritate pentru Federaţia Portugheză de fotbal (FPF).

S-a susţinut chiar că FPF ar putea angaja un interimar pentru a-i oferi lui Mourinho posibilitatea să încheie actualul sezon la AS Roma, echipă cu care lusitanul are contract până în 2024.

Afla mai multe despre: portugalia-as roma-jose mourinho 

viewscnt
Articole similare