Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Aşteptarea a luat sfârşit! După 35 de ani, Egipt a dat cel mai bun fotbalist african

Aşteptarea a luat sfârşit! După 35 de ani, Egipt a dat cel mai bun fotbalist african
Comentarii

Egipteanul Mohamed Salah, golgheterul lui Liverpool, a primit, la Accra, trofeul rezervat celui mai bun fotbalist din Africa în anul 2017, cu ocazia unei ceremonii organizate de Confederaţia Africană de Fotbal (CAF).

Salah le-a luat faţa lui Sadio Mane (Senegal) şi lui Pierre-Ekerick Aubameyang (Gabon), clasaţi pe locurile 2, respectiv 3, în ancheta organizată de CAF.

Astfel, Salah a devenit primul fotbalist egiptean care a câştigat acest premiu, după Mahmoud Al Khatib, în 1983.

"Câştigarea acestei distincţii este un vis care s-a îndeplinit. Anul 2017 a fost unul incredibil pentru mine, în care am trăit momente de neuitat alături de selecţionată. Este un trofeu important pentru mine şi un moment special în cariera mea. Vreau să-l dedic tuturor copiilor din Africa şi din Egipt. Vreau să le spun să nu înceteze niciodată să viseze, să nu înceteze niciodată să creadă", a declarat Salah în momentul primirii trofeului.

În vârstă de 25 de ani, Mohamed Salah a marcat 19 goluri în 41 de meciuri jucate pentru AS Roma în sezonul 2016/2017. În vara anului trecut, egipteaunl a fost cumpărat cu 40 de milioane de euro de Liverpool, pentru care a marcat deja 22 de goluri în cele 28 de meciuri jucate pentru echipa pregătită de Jurgen Klopp.

 

Afla mai multe despre: africamohamed salahliverpoolas romaafricaegiptjurgen klopp 

viewscnt
Articole similare