Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Bratu, despre posibilitatea ca jucătorii să cumpere acţiuni la Dinamo: "Să mă plătească ei pe mine, să vin în lanţuri la Săftica?"

Bratu, despre posibilitatea ca jucătorii să cumpere acţiuni la Dinamo: "Să mă plătească ei pe mine, să vin în lanţuri la Săftica?"

Superliga

Comentarii

Tehnicianul Florin Bratu a fost întrebat, la conferinţa de presă organizată sâmbătă, dacă şi-ar dori ca jucătorii dinamovişti să cumpere acţiuni la clubul "alb-roşu". Bratu a răspuns cu umor că nu-şi doreşte să fie plătit de propriii jucători, care l-ar putea aduce "în lanţuri" la anternamente.

"Asta ar fi ultima, să cumpere jucătorii acţiuni şi apoi să mă plătească ei pe mine, cum ar veni aşa o chestie? Să vin în lanţuri, pe aici, pe la Săftica. Sper să nu se întâmple acest lucru", a declarat Bratu.

Discuţiile privind vânzarea acţiunilor clubului Dinamo nu îi afectează pe jucători, crede Florin Bratu.

"Nu se simte acest lucru, am încercat şi se pare că am reuşit să-i ţin departe pe jucători, pentru că aceste lucruri care apar în presă, nu apar de câteva zile, apar de câteva luni, există, dar ei stau departe. Îi văd conectaţi, nu trebuie să ne intereseze pe noi ce se va întâmpla, pentru că fiecare dintre noi avem contracte, trebuie ne facem meseria fiecare pe poziţia pe care este şi sunt sigur că lucrurile vor fi până la urmă foarte bune. Mi-e greu să mă gândesc acum cum va fi cu un alt patron, avem un patron acum, care este aproape de noi, simte din nou gustul acesta al meciurilor bune, îi dăm speranţe că se poate construi o echipă bună la Dinamo şi trebuie să respectăm acest lucru", a explicat el.

Antrenorul consideră echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, împotriva căreia va evolua în meciul următor, drept cea mai în formă din play-out.

"Ne bucurăm (n.r. - de vânzarea tuturor biletelor), pentru că fotbalul are nevoie de suporteri, de atmosferă la meciuri. Cred că că şi cei de la Sepsi, şi noi, Dinamo, putem avea astfel o altă atitudine faţă de meci, o altă plăcere, o altă determinare, ca lumea care vine la stadion să vadă un spectacol reuşit. Dacă luăm jocul, zic eu că sunt cele mai bune echipe din play-out, poate cu un plus pentru Sepsi, pentru că nu a pierdut niciun meci din această fază. Îi felicit, de la venirea lui Eugen Neagoe, echipa are are o exprimare bună, au venit foarte mulţi jucători interesanţi, de la Vieira la Simonovski, Ghinga, care este un mijlocaş interesant, e o echipă solidă, care joacă un fotbal ofensiv şi sunt sigur că ne va aştepta un meci foarte, foarte dificil. Cu Dima am lucrat, l-am avut jucător la Dinamo II, când avea 15 ani, e un jucător de echipă naţională, foarte interesant, însă o să-i urmăresc îndeaproape pe jucătorii mei", a spus el.

Bratu consideră că acum selecţionerul Cosmin Contra, dar şi ceilalţi antrenori ai loturilor naţionale ar avea ce jucători să convoace de la Dinamo.

"O parte dintre jucători au crescut în ultima perioadă, Nistor, Hanca, Daniel Popa, Robert Moldoveanu poate fi şi el o soluţie pentru echipele naţionale. A prins încredere şi ar putea reprezenta o soluţie pentru antrenorii de acolo. Gheorghe Liviu, Grigore Ricardo, Gheorghe Ion ar putea fi soluţii pentru echipele de juniori, Dudea pentru under 21. Vor face parte din lotul echipei noastre în continuare, ne vom baza pe ei şi pe ceilalţi, acum există o încredere în sânul echipei, se vede la antrenamente şi la jocuri şi sper să continuăm aşa. Vreau să-i văd pe toţi, să-i evaluez, pentru că din vară vom trage linie şi vreau şi eu să ştiu cine face faţă rigorilor din Liga I. S-a creat o competiţie între ei, o concurenţă loială şi fiecare dintre ei la antrenamente dă maximum şi nu pot decât să mă bucur. Am găsit o echipă dezorientată, care nu se calificase în play-off şi care avea nevoie de încredere. Jucătorii au potenţial, dar trebuie să-l găsească, să-l descopere. Poate un lucru în plus pe care l-am făcut a fost pregătirea mentală foarte bună, zilnic, individual şi cu echipa şi am încercat să storc de la fiecare jucător maximum. Cred că s-a reuşit bine lucrul acesta. Acum trebui să menţinem acelaşi ritm", a adăugat Florin Bratu.

Portarul Jaime Penedo ar putea continua la Dinamo, a mai spus Bratu, care a precizat că noua achiziţie Deian Sorescu este un jucător cu un bun potenţial: "E posibil să rămână Penedo, dar ne gândim şi la alţi jucători. Mai avem opt etape, în care în continuare vom analiza ce fac jucătorii pe teren. Deian Sorescu e un băiat disciplinat tactic, un băiat de viteză, combativ. L-am urmărit de foarte mult timp şi mi-a plăcut. Sper ca atunci când va veni la Dinamo să se integreze repede. Are un caracter bun, de luptător. Nu ştiu încă dacă Torje va fi în lot, probabil că da. El a intrat bine în meciul cu Timişoara, a făcut faza la gol, în ultimele săptămâni a fost mult mai bine şi sper să continue aşa."

Florin Bratu nu îşi doreşte ca FCSB şi CFR Cluj să fie depunctate, în urma declaraţiilor oficialilor lor.

"Nu cred că se va ajunge la nicio depunctare, vreau ca lupta să se ducă pe teren până la capăt. Va fi foarte interesant duelul, vom vedea duminică ce se va întâmpla. Sunt două echipe bune, două echipe în formă, cu antrenori buni şi sper să vedem un fotbal deschis, plăcut, cu goluri multe, să tragem impresii după acest meci şi să învăţăm cu toţii", a afirmat tehnicianul.

FC Dinamo va întâlni, luni, de la ora 18.00, în deplasare, pe Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a VII-a a play-out-ului Ligii I, în direct pe Telekom Sport 1.

Afla mai multe despre: bratudinamojucatoriactiuni 

viewscnt
Articole similare