Experiențe împreună.
You are here:

Contra, despre cea mai importantă schimbare de regulament din fotbalul românesc produsă în ultimii ani. De ce "viitorul sună bine" pentru naţională

Contra, despre cea mai importantă schimbare de regulament din fotbalul românesc produsă în ultimii ani. De ce "viitorul sună bine" pentru naţională

Echipa națională

Selecţionerul Cosmin Contra a vorbit pentru Telekom Sport despre regula U21, implementată în Liga 1 la începutul sezonului 2016-2017 şi care la început a fost primită cu multă reticienţă de majoritatea cluburilor din campionatul intern.

Contra consideră că naţionala va avea mult de câştigat în condiţiile în care toţi mai mulţi jucători cu vârste sub 21 de ani au început să joace constant la echipele de club, iar rezultatele se simt deja la naţionalele de tineret.

"Cu regula de U21 pe teren, adevărul e că avem generaţii care vin din urmă mai bune. Avem generaţii care au rezultate extraordinare la nivel de juniori sau rezultate bune, cum n-am avut în anii anteriori. Şi asta e datorită acestei reguli U21. Asta nu face decât să mă bucure pe mine că antrenor al echipei naţionale, pentru că avem tineri care joacă.

Sunt titulari in Divizia A, joacă meci de meci la echipe bune. Sunt şi jucători care au plecat afară. Joacă în campionate puternice.  Sperăm ca pe viitor tot mai mulţi tineri să facă pasul spre fotbalul bun, la echipe foarte bune unde să şi joace, să se impună", a declarat Contra pentru Telekom Sport.
 

Comentarii
viewscnt
Articole similare