Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cristi Ganea a vorbit deschis despre transferul la Athletic Bilbao: ”Am crescut pe terenurile lor!” De ce a revenit în România

Cristi Ganea a vorbit deschis despre transferul la Athletic Bilbao: ”Am crescut pe terenurile lor!” De ce a revenit în România

Superliga

Comentarii

Cristi Ganea spune că transferul său la Athletic Bilbao este în continuare la nivel de discuţii. Jucătorul Viitorului susţine că îşi doreşte foarte mult să prindă acest transfer, mai ales că a crescut în fotbalul din Ţara Bascilor.

Cristi Ganea ar putea prinde cel mai important transfer al carierei. Fundaşul stânga al Viitorului este pe lista lui Athletic Bilbao, club care l-a monitorizat în ultimele luni. Ganea spune că are nevoie de acest transfer:

”Sunt în discuţii cu ei, dar încă nu s-a făcut nimic, nu e nimic semnat, deci sunt doar discuţii, dar încă nu am ajuns la un comun acord. Eu îmi doresc foarte mult, îmi doresc să plec într-un campionat mai puternic. Cred că pentru Viitorul am făcut lucruri frumoase, am demonstrat că pot să merg undeva într-un campionat mai puternic, asta e ideea”, a declarat Cristi Ganea.

Jucătorul de 25 de ani a lămurit şi problema eligibilităţii la Athletic Bilbao, club care acceptă doar jucători care au legătură cu Ţara Bascilor. Ganea spune că îndeplineşte criteriile, deoarece s-a format ca jucător în Ţara Bascilor, între 9 şi 18 ani:

”Multă lume spune că eu nu pot să joc pentru Athletic, chiar am citit anumite comentarii. La Athletic nu trebuie doar să fii născut acolo, eu am mai spus lucrul acesta într-un interviu, săptămâna trecută. Sunt mai multe chestii, eu am jucat pentru selecţionata lor, m-am antrenat pe terenurile lor când eram copil mic, deci mă leagă anumite chestii care pentru ei sunt OK ca eu să joc acolo. Dacă e interes, înseamnă că pot să joc acol. Au venit ei după mine, nu m-am oferit eu. Deci înseamnă că pot”, a explicat Ganea.

Cristi Ganea a povestit şi motivul pentru care a ales să revină în România, deşi s-a format în fotbalul spaniol. Internaţionalul român spune că o accidentare gravă i-a blocat ascensiunea, pe vremea când juca pentru Mallorca şi a fost nevoit să o ia din nou de jos:

”Am avut o accidentare la Mallorca, am stat cinci luni pe tuşă. După, am jucat acolo la o echipă din liga a treia, nu era nivelul foarte bun şi am decis împreună cu părinţii să mă întorc în România ca să încep din nou, oarecum, şi să ajung în prima ligă. M-am întors la Târgu Mures, în liga a doua şii după am fost la Craiova, am promovat, şi Brasov. După aia a venit Viitorul alături de care am făcut lucruri foarte frumoase aici”, a mai spus Ganea.

Afla mai multe despre: cristi ganeaviitorulathletic bilbaoliga 1 

viewscnt
Articole similare