Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cum l-a convins Mihai Roman pe Becali să nu-l critice: "I-am spus că nu pot ajuta chiar atât de mult Steaua. A fost insistent şi am acceptat" :)

Cum l-a convins Mihai Roman pe Becali să nu-l critice: "I-am spus că nu pot ajuta chiar atât de mult Steaua. A fost insistent şi am acceptat" :)

Superliga

Comentarii

Transferat săptămâna trecută de FCSB, Mihai Roman a debutat deja în tricoul roş-albaştrilor, fiind titularizat în partida cu Rapid Viena, scor 1-3, dar recunoaşte că oferta venită din partea vicecampioanei l-a luat prin surprindere.

Fostul mijlocaş al Botoşaniului a povestit cum a decurs discuţia cu patronul FCSB, Gigi Becali, în urma căreia s-a decis să semneze cu trupa antrenată lui Dică: i-a spus afaceristului că nu crede că poate ajuta aşa mult echipa, în condiţiile în care se apropie de 34 de ani, însă chiar şi aşa Becali a insistat pentru transfer. În plus, i-a promis lui Roman că nu îl va critica public dacă evoluţiile sale vor lăsa de dorit.

"Nu mă aşteptam să fiu titular în Austria, am avut doar câteva zile de adaptare. Dar eu cred că a fost bine, m-am simţit bine. Am avut şi ceva probleme musculare şi de aceea am ieşit. Sincer, nu mă mai aşteptam la un transfer. Eram destul de liniştit la Botoşani, aproape de casă, dar şi insistenţele domnului Becali m-au făcut să accept.

Normal că sunt speranţe: aşa cum au reuşit ei să marcheze de trei ori, aşa putem şi noi să marcăm două goluri.

Eu i-am spus domnului Becali că mă simt bine la Botoşani şi că nu pot ajuta chiar atât de mult Steaua la vârsta mea. Dumnealui a fost foarte insistent şi până la urmă am acceptat.

Este normal ca cei de la Steaua să ia spuma, cei mai buni jucători de la cluburile din România. Mă bucur că ne întărim şi sperăm să ne facem obiectivele.

Este mai importantă calificarea în Europa League decât meciul de acum din campionat, dar vom merge la Ovidiu să câştigăm pentru că suntem Steaua!

Eu, aşa cum am început, mă simt cel mai bine pe dreapta, mijlocaş dreapta.  

Cred că Moruţan a progresat, s-a mai maturizat puţin în perioada de când s-a transferat. Cred că a realizat că trebuie să muncească mai mult şi să aibă evoluţii mai bune decât la Botoşani!
", a declarat Mihai Roman într-o conferinţă de presă.
 

Afla mai multe despre: mihai romanbecalitransferfcsb 

viewscnt
Articole similare