Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cupa EHF: Corona Braşov şi Măgura Cisnădie în grupele Cupei EHF. Corona a trecut de Gloria Bistriţa în turul trei

Cupa EHF: Corona Braşov şi Măgura Cisnădie în grupele Cupei EHF. Corona a trecut de Gloria Bistriţa în turul trei

Handbal

Comentarii

Echipele Corona Braşov şi Măgura Cisnădie s-au calificat, duminică, în grupele Cupei EHF, ca urmare a rezultatelor înregistrate în turul trei al competiţiei.

Corona Braşov a pierdut acasă returul cu Gloria Bistriţa, scor 22-24, dar în tur s-a impus cu scorul de 27-25.

“Ştiam că o să fie un joc foartre greu şi din păcate pentru noi nu am reuşit să ne concentrăm cum trebuie, pentru că emoţiile se pare că au depăşit nivelul normal de până acum. Echipa este tânără şi emoţiile sunt foarte multe, aşa că este greu să treci un astfel de prag. Foarte multe fete sunt nemulţumite, din păcate mi-aş dori să fie nemulţumite pentru ceea ce fac în teren, nu pentru faptul că nu intră în teren şi fac tâmpenii. Dar să dea Dumnezeu să se mai coacă, să se mai rodeze un pic şi echipa să arate altfel. Şi oboseala şi-a spus cuvântul dar sunt totuşi sunt nemulţumit pentru că nu poţi dintr-o fază să dai două goluri, tot un gol dai, nu te grăbeşte nimeni. Am reuşit să o scoatem la capăt, în final, pentru că am dat mai multe goluri în deplasare. Pentru asta, le felicit pe fete, pentru că este tot munca lor.  Dar înfrângerea rămâne înfrângere şi pe de altă parte sunt trist, pentru că nu am arătat publicului ceea ce mi-aş fi dorit. Ştiu că nici pentru fete nu e uşor, au avut atât de multe jocuri în ultima vreme, acum sper să ne refacem repede, să încărcăm bateriile, pentru că ne aşteaptă o lună ianuarie cumplit de grea.  În Cupa EHF sper în primul rând să avem adversari accesibili şi să putem să mergem mai departe. Ce o să iasă, vom vedea. Sunt bucuros însă că oamenii din Braşov vor vedea şi alte echipe puternice din Europa, care vor veni aici. Sperăm să ne ridicăm la nivelul lor. Astfel de meciuri pot clădi o echipă, uşor, uşor”, a declarat antrenorul Coronei, Ion Crăciun.

”A fost un meci de care pe care, din păcate am pierdut, dar ne-am calificat, asta e cel mai important”  a mărturisit şi Cristina Laszlo în cursul zilei de duminică.

Afla mai multe despre: corona braşov 

viewscnt
Articole similare