Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Decizia luată de autorităţile din Craiova în memoria lui Ilie Balaci: "A fost un adevărat ambasador!"

Decizia luată de autorităţile din Craiova în memoria lui Ilie Balaci: "A fost un adevărat ambasador!"

Fotbal

Comentarii

Primăria Craiovei a anunţat, luni seara, că o stradă din municipiu va purta numele lui Ilie Balaci, iar în fiecare an va fi organizată o gală care îi va purta numele şi în cadrul căreia vor fi premiaţi cei mai buni juniori la fotbal.

"Ilie Balaci a fost un adevărat ambasador al Craiovei, iar Primăria Craiova îi va cinsti memoria astfel încât marele jucător să rămână pentru totdeauna aproape de sufletele noastre. Executivul Primăriei va propune Consiliului Local, în perioada imediat următoare, instituirea unei gale anuale pentru premierea celor mai buni juniori de fotbal, aşa cum şi-a dorit, de-altfel, şi marele jucător. Prima ediţie a acestei gale va fi la sfârşitul acestui an şi îi va purta numele. De asemenea, la o viitoare şedinţă a Consiliului Local, vom propune ca o stradă importantă din municipiul Craiova să primească numele Ilie Balaci", a transmis primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu.

Primăria municipiului Craiova a transmis, luni seara, printr-un comunicat de presă, că, în memoria marelui fotbalist Ilie Balaci şi în semn de respect faţă de tot ceea ce a însemnat sportivul pentru fotbal şi comunitate, va organiza în fiecare an o gală care îi va purta numele şi în cadrul căreia vor fi premiaţi cei mai buni juniori de fotbal, iar o stradă importantă din municipiul Craiova va fi redenumită cu numele său.

 

 

Afla mai multe despre: ilie balacidecestragediecraiova 

viewscnt
Articole similare