Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dinamo Bucureşti, a şaptea înfrângere în Liga Campionilor la handbal masculin

Dinamo Bucureşti, a şaptea înfrângere în Liga Campionilor la handbal masculin

Handbal

Comentarii

Campioana en-titre a României la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, a fost învinsă joi, în deplasare, de formaţia slovenă Gorenje Velenje, cu scorul de 33-29 (17-15), în cea de-a opta partidă din grupa C a Ligii Campionilor. Dinamo rămâne pe ultimul loc cu doar 2 puncte şi cursa ratată spre optimile de finală.

Pentru Dinamo au marcat Mocanu 7 goluri, Şandru 7, Komogorov 6, A. Esteki 4, Descat 2, Bera 2, Mironescu 1, iar de la gazde s-au remarcat Medved 8 şi Brumen 6 reuşite.

Din lotul dinamovist au absentat din motive obiective jucătorii Gayduchenko, Savenco şi portarul Irimuş.

Tot joi mai este programat în grupa C meciul dintre Kadetten şi Ademar Leon, iar ultima confruntare a etapei va avea loc duminică, între Skjern Handbold şi Elverum Handball.

Anterior, Dinamo a obţinut următoarele rezultate: 28-39 (11-19) şi 23-36 (8-18) cu Skjern, 26-27 (10-9) cu RK Gorenje Velenje, 29-28 (14-12) cu Kadetten Schafhausen, 32-40 (15-19) cu Elverum Handball, 24-28 (13-17) şi 29-32 (15-18) cu Ademar Leon.

În următoarea partidă, Dinamo va juca pe teren propriu, cu Elverum Handball,în 26 noiembrie.

Meciurile din grupa C se vor încheie în 3 decembrie.

În grupele A şi B ale Ligii Campionilor evoluează câte opt echipe cu ranking superior în ierarhia continentală, în timp ce din grupele C şi D, inferioare valoric, primele două clasate vor juca încrucişat pentru doar două locuri în optimi.

În sezonul trecut, Dinamo a jucat de asemenea în grupele Ligii Campionilor, dar nu a obţinut calificarea în optimile de finală.

Afla mai multe despre: dinamo bucureştigorenje velenjeliga campionilor 

viewscnt
Articole similare