Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dinamoviştii speră s-o învingă pe RK Gorenje Velenje şi să rămână în lupta pentru primele două poziţii

Dinamoviştii speră s-o învingă pe RK Gorenje Velenje şi să rămână în lupta pentru primele două poziţii

Handbal

Comentarii

Primul meci pe teren propriu în grupa C a Ligii Campionilor pentru Dinamo va avea loc azi, de la ora 20:00, în sala Polivalentă Dinamo.

După începutul mai puţin reuşit (28-39 la Skjern), campionii României vor să-şi ia revanşa în faţa propriilor suporteri cu o victorie în faţa slovenilor de la RK Gorenje Velenje.

”Ne aşteaptă un meci foarte dificil, adversarii au învins una din cele mai bune echipe din grupă (23-22 cu Ademar Leon în prima etapă a CHL). Slovenii au o echipă tânără, dar foarte agresivă şi arţăgoasă. Sperăm să găsim cele mai bune soluţii pentru a ne impune. Nu ştiu dacă este un meci decisiv, dar cu siguranţă jocul cu Gorenje este foarte important. Cu o victorie sâmbătă şi alta în următoarea partidă de acasă ne-am menţine şansele pentru primele locuri. Avem nevoie de mai multă încredere şi de o sală plină. Cam acestea ar fi motivaţiile”,  a declarat Irimuş, căpitanul echipei dinamoviste.

Eliodor Voica este de părere că slovenii pot pune probleme oricărei echipe, dar speră ca încurajările venite din tribună să-i poarte pe handbaliştii săi spre victorie. ”Este un meci extreme de important. Echipa slovenă este puternică şi poate pune problem oricui. Dincolo de rezultat, este important şi pentru că jucăm în faţa propriilor fani. După înfrângerea usturătoare din primul meci sperăm la o victorie prin care să ne recăpătăm încrederea în noi”

Meciul Dinamo - RK Gorenje Velenje se vede în direct la Telekom Sport 2.

Afla mai multe despre: liga campionilor handbal masculindinamochampions league,  

viewscnt
Articole similare