Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

E mijlocaş, are 38 de ani şi se pregăteşte pentru un nou Campionat Mondial: "Măcar ştiu că nu va tremura în faţa a 80 de mii de spectatori"

E mijlocaş, are 38 de ani şi se pregăteşte pentru un nou Campionat Mondial: "Măcar ştiu că nu va tremura în faţa a 80 de mii de spectatori"
Comentarii

Tim Cahill, cel mai bun marcator din istoria selecţionatei Australiei, a fost inclus, la 38 de ani, în lotul lărgit al naţionalei ţării sale pentru Campionatul Mondial din Rusia (14 iunie - 15 iulie).

Cahill, care a înscris 50 de goluri pentru Australia, urmează să participe, în Rusia, la cel de-al patrulea Mondial consecutiv din cariera sa.

Pentru a rămâne în vederile selecţionerului Bert van Marwijk, Tim Cahill a părăsit-o, în luna decembrie, pe Melbourne City, la care a evoluat începând din 2016 şi unde a fost rareori titular, revenind în Anglia, la divizionara secundă Millwall, unde a adunat însă doar 65 de minute în 14 partide.

Dacă va fi păstrat în lotul final de 23 de jucători pentru turneul din Rusia, Cahill va avea ocazia să-i egaleze pe legendarul Pele şi pe nemţii Uwe Seller şi Miroslav Klose, singurii fotbalişti din istorie care au reuşit să marcheze la patru ediţii consecutive ale Cupei Mondiale, conform publicaţiei Daily Telegraph.

"Urmează să decid dacă îl voi lua la Cupa Mondială. Nu mai are 19 ani, însă este un jucător care poate face diferenţa şi care nu va tremura în faţa a 80.000 de spectatori", a precizat olandezul Bert van Marwijk, care a preluat conducerea naţionalei Australiei în luna ianuarie.

Pe lista lărgită figurează şi fundaşul Aleksandar Susnjar, de la Mlada Boleslav, care în sezonul 2016-2017 a evoluat la Gaz Metan Mediaş.

Australia, care a obţinut biletul pentru CM 2018 după barajul cu Honduras, va evolua în Grupa C a turneului final, alături de Franţa, Danemarca şi Peru.

Iată lista lărgită de 32 de jucători a selecţionatei Australiei:
Portari: Mat Ryan (Brighton and Hove Albion FC), Danny Vukovic (KRC Genk), Brad Jones (Feyenoord), Mitch Langerak (Nagoya Grampus/Japonia);

Fundaşi: Aziz Behich (Bursaspor), Milos Degenek (Yokohama F. Marinos), Matthew Jurman (Suwon Bluewings/Coreea de Sud), James Meredith (Millwall), Josh Risdon (Western Sydney), Trent Sainsbury (Grasshoppers), Aleksandar Susnjar (FK Mlada Boleslav), Bailey Wright (Bristol City), Alex Gersbach (Lens), Fran Karacic (Lokomotiva Zagreb);

Mijlocaşi: Josh Brillante (Sydney FC), Mile Jedinak (Aston Villa), Mark Milligan (Al Ahli/Arabia Saudită), Robbie Kruse (Bochum), Jackson Irvine (Hull City), Massimo Luongo (Queens Park Rangers), Aaron Mooy (Huddersfield), Tom Rogic (Celtic Glasgow), James Troisi (Melbourne Victory);

Atacanţi: Tim Cahill (Millwall), Tomi Juric (FC Lucerna), Mathew Leckie (Hertha Berlin), Andrew Nabbout (Urawa Red Diamonds/Japonia), Nikita Rukavytsya (Maccabi Haifa), Dimitri Petratos (Newcastle Jets), Jamie Maclaren (Hibernian), Daniel Arzani (Melbourne City), Apostolos Giannou (AEK Larnaca).

Afla mai multe despre: tim cahillmillwallgaz metanmediascampionatul mondial 

viewscnt
Articole similare