Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”E pentru prima dată”. ”Perla” de la FCSB a aşteptat derby-ul cu Rapid pentru a străluci. ”A făcut o fază la 10 meciuri, dar este perfectă” | EXCLUSIV

”E pentru prima dată”. ”Perla” de la FCSB a aşteptat derby-ul cu Rapid pentru a străluci. ”A făcut o fază la 10 meciuri, dar este perfectă” | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

FCSB şi Rapid au oferit un derby extrem de spectaculos pe Arena Naţională, mai ales în prima repriză. Una dintre fazele care au ridicat spectatorii în picioare a fost cea de la primul gol, una în care Darius Olaru şi Octavian Popescu s-au evidenţiat.

FCSB şi Rapid au încheiat la egalitate, scor 2-2, în cadrul etapei cu numărul cinci din play-off-ul Superligii României.

Golurile roş-albaştrilor au fost marcate de Olaru (10) şi Băluţă (57), în timp ce pentru giuleşteni au înscris Krasniqi (12) şi Rrahmani (16).

Octavian Popescu, unul dintre jucătorii remarcaţi de la FCSB

La faza primului gol marcat de FCSB a contribuit în mare măsură şi Octavian Popescu, iar Basarab Panduru nu a trecut cu vederea peste sclipirea de care a dat dovadă tânărul jucător al roş-albaştrilor. 

Mai mult, expertul Orange Sport a evidenţiat şi diagonala trimisă de Olaru, cea de la care a plecat golul pe care tot el l-a şi marcat.

”E pentru prima dată de mult timp când văd o fază exact cum trebuie să o facă. Totul în viteză. Poate să nu îţi iasă, nu am vreo treabă cu asta, dar dacă faci lucrurile aşa în viteză, trebuie la un moment dat să-ţi iasă.

A făcut o fază la 10 meciuri, dar este perfectă. La gol, mingea pleacă de la Olaru, diagonală în dreapta, pleacă de acolo, de la mijloc. Hromada stă cu mâinile sus făcând semn că probabil altcineva ar fi trebuit să stea pe Olaru, dar eu cred că el trebuia el să-l vadă pe Olaru.

Şutul este la scurt, dar am văzut că Aioani este mascat. Nu cred că putea să apere mingea asta”, a declarat Panduru, la Orange Sport.

Borza, criticat pentru primul gol primit de Rapid

Analistul sportiv a fost completat de reputatul jurnalist sportiv Marius Mitran, care a subliniat şi carenţele pe care le are Andrei Borza pe faza defensivă.

”Sigur că şi Borza este de acuzat pentru pasa aia, dar nu e întâmplător. Aşa cum ştiam şi noi, aşa ştiau şi cei de la FCSB că el e vulnerabil la astfel de lansări. Îmi aduc aminte de alte cinci faze identice din alte meciuri, în care el nu e unde trebuie să fie. 

E o mare diferenţă la Rapid între cum se apără în dreapta cu Braun şi cum se apără în stânga cu Borza”, a completat şi Mitran.

În urma acestui rezultat de egalitate, în clasamentul Superligii, FCSB este lider, cu 45 de puncte, iar Rapid e pe locul 5, cu 29 de puncte.

Afla mai multe despre: fcsboctavian popescudarius olarubasarab panduruandrei borzasuperligamarius mitran 

viewscnt
Articole similare