Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

El e cel mai ghinionist suporter. A călătorit 2400 de kilometri cu tractorul, însă naţionala pe care o susţine a pierdut primul meci de la Mondial

El e cel mai ghinionist suporter. A călătorit 2400 de kilometri cu tractorul, însă naţionala pe care o susţine a pierdut primul meci de la Mondialgalerie foto

Cupa Mondială

Comentarii

Hubert Wirth, un fan german, a călătorit 2.400 de kilometri la bordul unui tractor şi a ajuns la Moscova cu două ore înainte de startul meciului de debut al nemţilor, la Cupa Mondială din Rusia, informează agenţia Belga.

Wirth a plecat din Neuhausen, sudul Germaniei, şi a avut nevoie de 30 de zile pentru a ajunge la Moscova. Viteza medie cu care a călătorit a fost de aproximatyiv 20 de kilometri/oră.

"Mă simt bine", a declarat germanul, când a coborât din tractor, la Moscova.

"Drumul a fost magnific", a mai spus el. Întrebat de ce a ales să călătorească pe tractor, el a răspuns că acesta este hobby-ul lui.

Din nefericire pentru el, campioana mondială a pierdut primul meci la CM. Germania a fost învinsă, duminică, pe Stadionul Lujniki din Moscova, de Mexic, cu scorul de 1-0 (1-0), în etapa I a Grupei F a turneului final al CM.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: hubert wirthmoscovacupa mondialamexiclujniki 

viewscnt
Articole similare