Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV Larisa Iordache, marcată de eşecul de la Montreal: ”Îmi apar pur şi simplu momentele alea”

EXCLUSIV Larisa Iordache, marcată de eşecul de la Montreal: ”Îmi apar pur şi simplu momentele alea”

Gimnastică

Comentarii

Larisa Iordache s-a operat, ieri, la piciorul drept, după accidentarea suferită în debutul Campionatului Mondial de la Montreal. Operaţia a decurs foarte bine, iar gimnasta va începe în curând recuperarea şi va încerca să revină cât mai curând la competiţii.

Tânăra gimnastă din România speră ca recuperarea să decurgă foarte bine şi să revină cât de repede se poate.
 
”Este foarte mult timp, nu pare, dar sunt sacrificii ca şi în orice alt domeniu şi sunt sigură că totul va merge bine. Cred că şi sper să meargă recuperarea atât de bine pe cât a fost şi operaţia şi abia aştept să mă întorc în sala de gimnastică. Nu mă tem de nimic, cred că singurele mele temeri sunt să nu apară un pic de frică, să nu îmi protejez piciorul şi să se întâmple altceva Doamne fereşte. Îmi doresc să intru în sala de gimnastică foarte hotărâtă de fiecare dată când intru, chiar dacă fac doar puţină pregătire fizică sau o încălzire şi o mică mişcare, indiferent de orice antrenament aş face, tehnic, fizic sau psihic să fiu foarte hotărâtă pe mine”, a declarat Larisa Iordache la Telekom Sport.
 
Larisa suferă din cauza ratării de la Campionatul Mondial. Gimnasta a declarat că încă îi mai apar în minte imaginile cu momentul accidentării. 
 
”Am doar anumite chestii în cap acum pentru că a fost foarte recentă întâmplarea şi îmi vin momentele pe care le-am trăit chiar la Montreal în minte. Nu dimineaţa, chiar înainte de culcare îmi apar pur şi simplu momentele alea când am simţit şi nu mi-e chiar ok, nu îmi dau o stare chiar foarte bună” a mai spus Larisa.

Larisa a primit şi primul autograf pe atela gipsată. De la iubitul său. ”Chiar în prima seară când am ajuns în cameră a avut un pix în mână şi s-a gândit să îmi facă un mesaj pe atela. De fiecare dată când are ocazia şi în fiecare zi îşi exprimă iubirea faţă de mine şi mă ajută foarte tare pentru că îmi este alături”, a mai declarat Larisa Iordache.

Afla mai multe despre: larisa iordachegimnasticaaccidentare iordache,  

viewscnt
Articole similare