Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Flavius Stoican nu se dă bătut, nici după înfrângerea cu U Cluj. Antrenorul de la Viitorul Pandurii crede în şansa echipei sale la promovare

Flavius Stoican nu se dă bătut, nici după înfrângerea cu U Cluj. Antrenorul de la Viitorul Pandurii crede în şansa echipei sale la promovare

Liga 2

Comentarii

Viitorul Pandurii Tg. Jiu - U Cluj s-a încheiat cu scorul de 1-2. Două goluri ale lui Sergio Ribeiro au fost de ajuns pentru a aduce victoria ”şepcilor roşii”. Astfel, clujenii urcă pe locul al 6-lea, în timp ce Pandurii rămâne pe poziţia a 3-a. Doar 2 puncte despart cele 2 formaţii.

În urma partidei, Flavius Stoican, antrenorul lui Pandurii, a oferit câteva declaraţii despre meciul disputat pe stadionul Tudor Vladimirescu.

”Azi nu ne-a ieşit, probabil neşansa, am avut şi situaţii. Am întâlnit o echipă arţăgoasă, care s-a apărat destul de bine. Păcat că am tratat cu seninătate anumite situaţii, dar am întâlnit o echipă bună, care a stat bine pe teren. Care nu ne-a dat foarte multe spaţii, dar puteam să egalăm, am avut şi noi ocazii. Senzaţia mea a fost că am fost o echipă care am încercat să jucăm fotbal şi am întâlnit o echipă care a stat bine defensiv. Normal e să vedem dacă fotbalul ofensiv o să câştige împotriva echipelor care joacă defensiv”, a spus tehnicianul lui Pandurii, după meci.

Întrebat dacă mai crede în şansa echipei sale la promovare, Stoican a răspuns scurt şi la obiect. ”100% şi ne vom bate până în ultima etapă”.

Afla mai multe despre: pandurii tg. jiuu clujliga 2 

viewscnt
Articole similare