Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Galerie FOTO | Echipamentele naţionalei României din 1970 şi până în prezent. Care e cel mai frumos?

Galerie FOTO | Echipamentele naţionalei României din 1970 şi până în prezent. Care e cel mai frumos?galerie foto
Comentarii

Naţionala de fotbal a României şi-a schimbat din nou echipamentul de joc, însă şi emblema. Suporterii ”tricolorilor” n-au fost deloc încântaţi de aceste modificări, în special cele realizatei emblemei!

De-a lungul timpului, naţionala României a avut echipamente mai reuşite, care au rămas în şi acum în şifonierele românilor. Poate că şi datorită performanţelor din anii 90', tricourile de atunci au fost printre cele mai reuşite.

Telekom Sport ţi-a realizat un ”remember” al echipamentelor de joc din ultimii 47 de ani. În tot acest timp au existat trei embleme. Cea de la Campionatul Mondial din 1970, pe care scria mare ”FRF”, cea din perioada comunismului şi cea care tocmai a fost schimbată. La Cupa Mondială din 1990, România a jucat fără emblemă, întrucât un noua încă nu fusese desenată, fiind un timp foarte scurt între momentul ”Revoluţiei” şi startul turneului final din Italia.

2017

2015

2013

2010

2008

2004

2000

1998

1996

1994

1990

Anii 80'

Anii 70

Cupa Mondială 1970

 Galerie foto

Afla mai multe despre: echipa nationalaromaniaechipamentembleme 

viewscnt
Articole similare