Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gimnastica e la picioarele lor. Au luat aur şi argint la individual compus

Gimnastica e la picioarele lor. Au luat aur şi argint la individual compus

Gimnastică

Comentarii

China a reuşit o dublă în finala masculină de la individual compus la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Montreal, unde Xiao Ruoteng a obţinut aurul, cu 86,933 puncte, iar Lin Chaopan (86,448 puncte), şi-a adjudecat argintul .

În absenţa celebrului gimnast japonez Kohei Uchimura, accidentat, compatriotul său Kenzo Shirai a obţinut medalia de bronz, cu 86,431 puncte.

Cubanezul Manrique Larduet, vicecampionul mondial, care a dominat calificările după retragerea lui Uchimura, s-a clasat doar pe locul al cincilea, cu 86,031 puncte.

Un alt pretendent la titlu, ucraineanul Oleg Verniaiev, a căzut la cal cu mânere şi la bară fixă, terminând pe locul opt în final, cu 83,997 puncte.

Ruoteng (21 ani) nu avea până acum în palmares decât o medalie de bronz cu echipa la Mondiale, în 2015, nefăcând parte din echipa pentru JO 2016.

Este prima victorie a unui chinez la individual compus la o mare competiţie de la succesul lui Yang Wei la JO 2008.

Marian Drăgulescu este singurul gimnast român calificat într-o finală la Montreal, el urmând să evolueze duminică la sărituri.

Clasamentul final la individual compus masculin: 
1. Xiao Ruoteng (China) 86,933 puncte 
2. Lin Chaopan (China) 86,448 
3. Kenzo Shirai (Japonia) 86,431 
4. David Beliavski (Rusia) 86,315 
5. Manrique Larduet (Cuba) 86,031 
6. Nile Wilson (Marea Britanie) 85,332 
7. Yul Moldauer (SUA) 84,998 
8. Oleg Verniaiev (Ucraina) 83,997 
9. Ahmet Onder (Turcia) 83,831 
10. Nikita Nagornîi (Rusia) 83,239 

Afla mai multe despre: gimnasticaindividual compuscampionatele mondialechinauchimuramasculin 

viewscnt
Articole similare