Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Guardiola a rămas fără cuvinte. Managerul lui City nu înţelege cum a fost eliminată echipa sa: "E dureros, am fost 100%, dar pare că n-a fost de ajuns"

Guardiola a rămas fără cuvinte. Managerul lui City nu înţelege cum a fost eliminată echipa sa: "E dureros, am fost 100%, dar pare că n-a fost de ajuns"
Comentarii

Manchester City a fost eliminată de Real Madrid, la loviturile de departajare, din sferturile Ligii Campionilor.

"Aş fi preferat să câştig, desigur. În primul rând, felicitări celor de la Real Madrid pentru calificarea în semifinale.

S-au apărat foarte jos, cu multă solidaritate. Noi am dat totul, nu regret nimic. Am făcut totul, atât defensiv, cât şi ofensiv, dar aşa stau lucrurile. În fotbal, rezultatele sunt cele care contează.

Ei vor fi în semifinale, iar noi nu, din cauza unor mici detalii. Uneori câştigi la penalty-uri, alteori nu. Nu am fructificat ocaziile pe care le-am avut.

Pentru a o învinge pe Real Madrid trebuie să fii la 100%, iar noi am fost, dar asta pare că n-a fost suficient. Este un mod dureros de a pierde. Astăzi doare, dar mâine trebuie să ne ridicăm şi să continuăm. Nu putem câştiga întotdeauna", a declarat Guardiola după meciul de pe Etihad Stadium.

Manchester City, campioana entitre a Europei, a cedat, pe teren propriu, la loviturile de departajare (3-4), în faţa formaţiei Real Madrid, după ce scorul a fost egal, 1-1 la finalul prelungirilor. În meciul tur, din capitala Spaniei, cele două echipe au terminat nedecis, 3-3.

Real Madrid, deţinătoarea recordului de trofee în cea mai importantă competiţie continentală intercluburi (14), va înfrunta în semifinale formaţia germană Bayern Munchen, care a eliminat-o, la rândul ei, pe Arsenal Londra.

Afla mai multe despre: guardiola 

viewscnt
Articole similare