Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ianis Hagi, convocat la naţională. Antrenorul lui Alaves anunţă: ”O sursă de mândrie pentru noi"

 Ianis Hagi, convocat la naţională. Antrenorul lui Alaves anunţă: ”O sursă de mândrie pentru noi"

Stranieri

Comentarii

Ianis Hagi (25 de ani) a fost unul dintre importanţi jucători pentru Edi Iordănescu în campania de calificare a României la EURO 2024.

Veste uriaşă pentru Ianis Hagi de la antrenorul lui Alaves

Ianis Hagi nu traversează cel mai bun moment la Alaves, dar primeşte veşti bune cu privire la naţionala României.

Antrenorul formaţiei din Ţara Bascilor, Luis Garcia Plaza, a dezvăluit că mijlocaşul în vârstă de 25 de ani a fost convocat de selecţionerul Edi Iordănescu pentru amicalele cu Irlanda de Nord şi Columbia.

În ultima perioadă, Ianis Hagi nu a primit foarte multe şanse de a evolua la echipa sa de club, dar poate prinde timp de joc important în tricoul României în partidele de verificare de la sfârşitul acestei luni.

"E mereu o bucurie când jucătorii sunt convocaţi la echipele naţionale. Îi transmit gânduri bune lui Ianis, care se antrenează mereu la nivel maxim şi face tot posibilul pentru a juca.

Avem mulţi tineri care s-au impus în prima ligă şi este o sursă de mândrie pentru noi", a declarat Luis Garcia Plaza, într-o conferinţă de presă organizată vineri, potrivit Noticias de Alava.

Alături de Ianis Hagi, încă patru jucători de la Alaves au fost convocaţi la echipele naţionale: Rafa Marin, Javi Lopez, Samu Omorodion (Spania U21) şi Abdel Abqar (Maroc).

În clasamentul din La Liga, Deportivo Alaves se află pe locul 13, cu 32 de la puncte acumulate în 28 de etape.

Afla mai multe despre: ianis hagialavesechipa nationalaromania 

viewscnt
Articole similare