Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Inovaţie la preţ accesibil? Avem 10 idei pentru tine!

Inovaţie la preţ accesibil? Avem 10 idei pentru tine!

Diverse

Comentarii

Eşti un fan împătimit al tehnologiei, dar simţi că restricţiile de buget îţi limitează opţiunile? Prin acest articol te ajutăm să te bucuri de cele mai noi inovaţii, fără să-ţi dezechilibrezi bugetul personal sau pe cel al familiei tale.

Dincolo de dispozitivele uzuale pe care le poţi găsi la preţuri mai mici, precum telefoane ieftine sau tablete super accesibile, te ajutăm cu 10 idei de gadgeturi la preţuri prietenoase cu buzunarul tău.

1. Smartwatch la preţ accesibil

Cel mai cunoscut smartwatch de pe piaţă este cel lansat de Apple, compatibil cu telefoanele sale, precum iPhone 13. Te sfătuim să priveşti dincolo de brandurile arhicunoscute şi să iei în considerare o variantă precum Amazfit Bip U, care costă doar câteva sute de lei şi are o performanţă foarte bună. Are incluse funcţii precum monitorizarea pulsului, numărarea paşilor, identificarea locaţiei şi urmărirea obiceiurilor de somn. Cu Amazfit Bip U te bucuri de un ajutor pe care te poţi baza pentru sănătatea ta şi de o funcţionalitate impecabilă, totul într-un gadget super rezistent.

2. Căşti wireless la preţ rezonabil

Ştim că te-ai săturat să te încurci în fel şi fel de fire şi că ai prefera să ai mai multă mobilitate în timpul în care asculţi muzica preferată. Renunţarea la cablu nu trebuie să însemne un compromis în calitatea sunetului. Căştile wireless bluetooth Zenkabeat Soundcore Pro Pods costă doar câteva sute de lei şi funcţionează fără cusur. Aşa se face că poţi avea parte de o experienţă audio încântătoare, fără să-ţi goleşti contul bancar.

3. Fitness tracker ieftin şi bun

Brăţările de fitness sunt cea mai bună metodă prin care îţi poţi monitoriza activitatea fizică. Dincolo de simpla raportare, aceste brăţări se dovedesc a fi adevărate instrumente motivaţionale. Xiaomi Smart Band este o alegere excelentă şi nu depăşeşte suma de 200 de lei. Brăţara îţi monitorizează ritmul cardiac, somnul, nivelul de oxigen din sânge şi chiar nivelul stresului. N-a fost niciodată mai uşor să-ţi atingi obiectivele şi să fii în formă zi de zi.

4. Media Player la preţ rezonabil

Dacă adori să te uiţi la filme sau seriale, dar nu ai încă un televizor inteligent, un Media Player pe care îl conectezi cu uşurinţă la televizor se poate dovedi foarte util. În acelaşi timp, costul este unul foarte redus. De exemplu, un Media Player Roku Express poate fi achiziţionat cu puţin peste 100 de lei. Acesta este direct conectat la telecomanda sa, independent de televizor, astfel că poţi viziona show-urile tale preferate fără investiţii foarte mari în sisteme mai complicate.

5. Mini boxă ieftină

Ascultarea muzicii nu trebuie să vină la pachet cu o corvoadă pentru bugetul tău. Există variante foarte accesibile prin care te poţi bucura de melodiile preferate, fără să cheltuieşti prea mult. Mini boxele sunt opţiuni ideale, mai ales dacă îţi place să pleci în aventuri alături de prieteni. Te poţi bucura de muzică oriunde şi oricând. Cele mai multe modele de mini boxe costă sub 100 de lei, deci nu trebuie să-ţi faci griji cu privire la preţ.

6. Sistem de securitate accesibil

Indiferent de suma de bani disponibilă, preocuparea pentru securitate este una cât se poate de importantă. Chiar dacă bugetul îţi este limitat, există opţiuni performante, care îţi păstrează casa sub observaţie atentă, fără să fii nevoit să plăteşti foarte mult. Wyze Cam v3 este una dintre aceste opţiuni şi are un cost puţin mai mic de 400 de lei. Această cameră are multiple funcţii precum vederea color chiar şi în condiţii de noapte, audio bidirecţional şi stocare în cloud.

7. Laptop cu preţ avantajos

Dacă îţi doreşti să schimbi laptopul cu unul nou nouţ, dar nu ai vrea să-ţi dai peste cap economiile, ai la îndemână variante prietenoase cu bugetul tău, care costă în jur de 2000 de lei, mai puţin decât multe dintre modelele de smartphone disponibile pe piaţă. Un astfel de produs este laptopul Acer Aspire 3. Acesta are un design elegant, ecran full HD şi procesor performant. Este perfect dacă ai nevoie de un dispozitiv accesibil şi puternic în acelaşi timp.

8. Dispozitiv inteligent pentru acasă

Transformarea locuinţei tale într-o zonă updatată tehnologic nu trebuie să fie costisitoare. Ai la dispoziţie variante foarte avantajoase, precum Amazon Echo Dot 5. Cu un cost de aproximativ 250 de lei, vei avea parte de dimineţi mai frumoase. Cu Echo Dot poţi controla lumina sau termostatul doar prin voce. În plus, poţi accesa rapid melodiile preferate sau canalele de ştiri pe care le urmăreşti.

9. E-reader avantajos la preţ

Nu e musai să te îndrepţi către brandurile super cunoscute pentru a te bucura de o experienţă de lectură de bună calitate. Alege un e-reader precum Kobo Nia de 6 inchi pentru a citi mai uşor şi rapid cărţile preferate. Cu design compact şi lumină diferenţiată, Kobo Nia te ajută să fii informat, pentru un cost de circa 500 de lei.

10. Cameră de acţiune rezistentă

Nu trebuie să cheltuieşti o avere pentru a te bucura de aventurile tale în natură. AKASO EK7000 costă puţin sub 200 de lei şi are multiple funcţii menite să captureze clipele spectaculoase din călătoriile tale. Cu o carcasă rezistentă la apă şi Wi-Fi încorporat, această cameră de acţiune te va surprinde prin calitate.

În concluzie, nu trebuie să-ţi fie teamă că adoptarea inovaţiei vine după sine cu costuri uriaşe. Piaţa gadgeturilor s-a diversificat atât de mult încât multe dintre dispozitivele cândva inaccesibile într-un buget mediu sunt acum într-o arie de preţ rezonabilă. E simplu să redefineşti rolul tehnologiei în viaţa ta, fără îţi goleşti contul bancar. 

Sursa foto: Shutter Stock

Afla mai multe despre: telefoane 

viewscnt
Articole similare