Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

LA Kings s-a detaşat în divizia Pacific, după o victorie în prelungiri cu Anaheim

LA Kings s-a detaşat în divizia Pacific, după o victorie în prelungiri cu Anaheim

NHL

Comentarii

Anaheim – LA Kings 3-4 (OT) | Los Angeles Kings au demonstrat la Anaheim că nu degeaba sunt pe primul loc în divizia Pacific din NHL. În direct la Telekom Sport, oaspeţii din L.A. au revenit de la 0-2 şi de la 1-3, au avut două goluri anulate, dar au marcat în prelungiri şi au adus moartea subită pentru Anaheim Ducks cu scorul de 4-3.

Chiar dacă le lipseau 4 jucători de bază accidentaţi, în frunte cu căpitanul Ryan Getzlaf, Anaheim Ducks au pornit foarte bine şi aveau avans de două goluri pînă în ultimul minut al reprizei a doua. Suedezul Adrian Kempe a redus diferenţa, iar gazdele au mai suferit o pierdere grea. Portarul John Gibson a încasat un şut foarte puternic în masca de protecţie, pucul i-a zburat casca din cap, iar în locul său a trebuit să intre Ryan Miller. Cu scorul de 3-3 după timpul regulamentar, s-a intrat în prelungiri, unde golul de aur pentru oaspeţi a fost marcat de Nick Shore, cu un minut şi 9 secunde până la loviturile de departajare. Meciul a avut şi foarte multe momente dure, la final fiind contorizate nu mai puţin de 51 de minute de eliminare în rândul ambelor adversare.

Victoria de la Anaheim îi menţine pe Kings pe locul 1 în divizia Pacific, ba chiar avansul faţă de urmăritoarea Vegas Golden Knights a crescut la 5 puncte. Joi dimineaţă, de la ora 02.30, Telekom Sport transmite în direct din NHL meciul dintre Toronto Maple Leafs şi Minnesota Wild.

Afla mai multe despre: los angeles kingsanaheim ducksnhl 

viewscnt
Articole similare