Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Comedia erorilor. Chiajna - Astra 1-2. Toate golurile au fost înscrise din mari greşeli individuale

VIDEO | Comedia erorilor. Chiajna - Astra 1-2. Toate golurile au fost înscrise din mari greşeli individuale

Fotbal intern

Comentarii

Astra a reuşit o victorie importantă contra Chiajnei şi au crescut şansele ca fosta campioană a României să intre în play-off. Jucătorii lui Edi Iordănescu s-au impus cu 2-1, după ce au fost conduşi cu 1-0.

Meciul a început prost pentru Astra. Chiajna a intrat mai bine şi în minutul 14 a reuşit să deschidă scorul dintr-un penalty. Grădinaru a fost faultat în careu, Batin a bătut şi a înscris fără emoţii. Chiajna putea să-şi majoreze avantajul prin acelaşi Batin, care însă a ratat singur cu portarul.

Până la urmă, Astra a reuşit să egaleze chiar înainte de pauză, momentul psihologic al partidei. Nyuiadzi a profitat de o respingere greşită a lui Bălgrădean şi a marcat din apropiere. De altfel,  Nyuiadzi a fost printre cei mai buni jucător de la Astra.

Tot el a contribuit şi la golul doi marcat de Astra. Jucătorul francez a urmărit o pasă presa slabă trimisă de Manasse către portar, Bălgrădean a ieşit să salveze situaţia, dar l-a faultat pe Nyuiadzi. Ioniţă şi-a asumat executarea loviturii şi Astra a trecut în avantaj din minutul 51.



Lucrurile aveau să se înrăutăţească pentru Concordia. În minutul 57, Fota şi-a tras un adversar care urma să scape spre poartă, a văzut al doilea galben şi Chiajna a rămas în 10 oameni. Abang, jucător intrat în repriza secundă, putea risipi orice emoţie, în minutul 80. Tânărul atacant al Astrei a plecat cu mingea din propria jumătate, a rămas singur cu portarul, însă a ratat.

Astra a câştigat până la urmă cu 2-1 şi se menţine pe ultimul loc care asigură play-off-ul, cu 28 de puncte. Imediat sub linie sunt Dinamo şi CSM Iaşi, cu câte 24 de punte, dar echipa din Ştefan cel Mare are un meci în minus.


Min. 90+4 Fluier final, Astra se impune cu 2-1 într-un meci cu multe erori


Min. 80 Abang, jucător intrat în repriza a doua, s-a descurcat excelent,a scăpat singur cu portarul, însă n-a reuşit să înscrie


Min. 57 Cartonaş roşu pentru Fota, Concordia rămâne în 10 oameni. Jucătorul Chiajnei şi-a ţinut un adversar care se pregătea să plece spre poartă, a văzut al doilea galben şi a fost eliminat


Min. 51 GOL IONIŢĂ din lovitură de la 11 metri. A fost un penalty pentru Astra după o gafă a lui Manasse. Fundaşul Concordiei a încercat să paseze cu capul spre Bălgrădean, dar a trimis prea încet. Bălgrădean a fost nevoit să iasă din poartă şi şi-a faultat un adversar, care se pregătea să şuteze.


Min. 46 A început partea a doua


Min. 45+1 S-a terminat prima repriză


Min. 44 GOL ASTRA! Nyuiazdi a egalat. Bălgrădean a respins greşit un şut din interiorul careului, Nyuiazdi a fost atent şi a înscris cu o lovitură de cap


Min. 26 Batin scapă într-o poziţie bună, însă trage pe direcţia portarului


Min. 14 GOL CHIAJNA! Penalty pentru Concordia după un fault asupra lui Grădinaru. Batin execută şi înscrie cu un şut pe jos


Min. 5 Belu a încercat o execuţie pretenţioasă, dar a ratat complet şutul


Min. 1 A început partida


Echipele de start:

CONCORDIA: Bălgrădean - Patache, Andrei Marc, Albu, Fota - Bucşa - Grădinaru, Babic, Bawab, Cristescu - Batin
Rezerve: Caparco, Bucurică, Pena, Deaconu, Bumba, Yamissi, Bud

ASTRA: Lazar - Belu, Bejan, Polczak, Alex Stan - Seto, Mrzljak - Nyuiazdi, Ioniţă, Gheorghe - Le Tallec
Rezerve: Boşneag, Radunovic, Da Silva, Dandea, Moise, Abang, Balaure


După o serie de patru victorii consecutive, pentru Concordia Chiajna au urmat patru înfrângeri la rând, una dintre ele în Cupa României. Totuşi, în partida cu FCSB ilfovenii s-au descurcat excelent, chiar dacă au fost învinşi cu 1-2.

De cealaltă parte, Astra se luptă cu Dinamo şi Viitorul pentru accederea în play-off. Echipa lui Edward Iordănescu nu joacă grozav în ultima vreme, dar vine după o remiză pe terenul lui Beşiktaş, scor 1-1, într-o partidă amicală. 

LIVE VIDEO Chiajna - Astra. Echipele probabile

CHIAJNA (4-2-3-1): 16. Caparco ● 19. Patache, 73. A. Marc, 3. Albu, 23. Bucurică ● 5. Bucşa, 13. Babici ● 97. Oct. Deaconu, 18. M. Cristescu, 7. Bumba ● 29. Batin
Pena
ABSENŢI: Dobrosavlevici, Spehar, Bărboianu, Kortzorg 

ASTRA (4-2-3-1): 1. Lazar ● 7. Belu, 21. Erico, 25. Polczak, 77. Al. Stan ● 30. Dandea, 24. Mrzljak ● 10. Al. Ioniţă II, 4. Marquinhos, 96. Balaure ● 9. Le Tallec
ABSENT: Iliev

Patru jucători vor absenta din tabăra gazdelor. Ion Moldovan a decis să nu-i includă în lot pe Dobrosavlevici, Spehar şi Bărboianu, în timp ce lui Kortozorg i-a fost reziliat contractul. De la oaspeţi lipseşte portarul Iliev.

LIVE VIDEO Chiajna - Astra. Cotele la pariuri

Giurgiuvenii au o cotă de 2.05 la victorie, în timp ce remiza este creditată cu 3.20, iar victoria Chiajnei cu 3.60. Casele de pariuri anticipează un meci cu puţine goluri. Cota pentru maximum două goluri este de 1.53.

Afla mai multe despre: concordia chiajnaastraliga 1alexandru ionita 

viewscnt
Articole similare