Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | FCSB merge în primăvara europeană după un meci MEMORABIL pe Arena Naţională!

VIDEO | FCSB merge în primăvara europeană după un meci MEMORABIL pe Arena Naţională!galerie foto
Comentarii

FCSB s-a calificat în primăvara europeană, după 1-1 cu Hapoel Beer Sheva. Meciul a fost unul dintre cele mai frumoase pe care le-a ”văzut” Liga Europa joi seara! Am avut hohotele de plâns ale lui Alibec. Am avut acea fază de cascadorii râsului, de la golul lui Florinel Coman. Am avut acel henţ jenant al lui Elo, care i-a scos din poartă un gol ca şi făcut al lui Budescu. Toate aceste faze le poţi vedea în clipurile video de mai jos!

FCSB - Hapoel 1-1 (Coman 31 / Sahar 37)

Min 90+3. Ocazie imensă pe final de meci. ”Bizonul” ratează într-un mod incredibil după o nouă greşeală a apărării adversel!!!

Min 73. Larie are o lovitură excelentă de cap, dar portarul advers are o intervenţie de zile mari!

Min 69. Intră Gnohere şi iese Alibec. Tot stadionul l-a fluierat pe atacantul român. Imediat după ce s-a aşezat pe banca de rezerve, Alibec a început să plângă în hohote!

Min 65. Iese Florinel Coman, intră Florin Tănase.

Min 63. Tony trece elegant de Pintilii, dar şutează alături!

Min 60. Ocazie imensă pentru Hapoel! Elhamed trece la câţiva centrimetri de gol!

Min 57. Budescu încearcă să marcheze direct din corner. Nu-i iese!

Min 52. Ocazie imensă pentru Budescu. Milocaşul trece de portar, trimite minge spre poartă, dar Elo opreşte mingea cu mână!!! Arbitrul adiţional avea ochii fixaţi asupra mingei, însă n-a semnalat nimic!

Min 50. Niţă are din nou o intervenţie bună!

Start în a doua repriză!

Teixeira îl înlocuieşte pe Dennis Man.

PAUZĂ

Min 45. Arbitrul de rezervă arată două minute de prelungire.

Min 43. Alibec are un dribiling bun, şutează, dar mingea este deviată în corner.

Min 42. Emoţii pentru Niţă. Portarul respinge slab o minge, iar un jucător de la Hapoel încearcă o scăriţă!

Min 37. Hapoel Beer Sheva restabileşte egalitatea prin Sahar. 

Min 31. GOOOOOOOOL FCSB!!! Florinel Coman marchează primul gol al meciului, după greşeală comică a israelienilor!

Min 29. Budescu execută excelent o lovitură de la colţul terenului, însă Florinel Coman are o execuţie modestă.

Min 25. Tony trimite mingea peste poarta lui Niţă după ce a câştigat un duel aerian cu Pintilii.

Min 19. Dennis Man şi Elhamed se dau cap în cap. Românul nu are nimic, în timp ce jucătorul lui Hapoel se resimte îndelung.

Min 12. Junior Morais şutează din afara careului, însă mingea trece pe lângă poartă!

Min 8. Denis Alibec acuză o lovitură în spate, din fericire poate continua partida.

Min 7. FCSB are primul corner al meciului.

Min 2. Gabriel Enache nu are tocmai un început bun de joc, greşind în repetate rânduri.

Min.1 A început meciul!

UPDATE  Preşedintele de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam, a vorbit la microfonul Telekom Sport, înainte de meciul FCSB - Hapoel. Oficialul vede o victorie cu 3-1.

 

PDATE Din ultimele informaţii, oferite de Anda Maxim, reporterul Telekom Sport, măsurile de siguranţă pe Arena Naţională au fost sporite pentru meciul cu Hapoel. Iulian Miu n-a avut probleme, întrucât a pătruns foarte uşor: ”Eu am intrat foarte uşor, cred că m-au recunoscut şi m-au lăsat să intru”.

 

PDATE În cazul unui succes cu Hapoel Beer Sheva, FCSB va încasa 360.000 de euro. În plus, ”ros-albaştrii” vor mai lua încă 600.000 de euro, oferiţi de UEFA pentru echipa care câştigă grupa. 

UPDATE: De la Arena Naţională, Anda Maxim, reporterul Telekom Sport, a oferit informaţii de ultimă oră despre meciul FCSB - Hapoel Beer Sheva.

 

PDATE: Avem echipele probabile

FCSB (4-2-3-1): Nita - Enache, Balasa, Larie, Momcilovic - Pintilii, Filip - Man, Budescu, Coman - Alibec

Hapoel Beer Sheva (4-3-3): Goresh - Elo, Taha, Elhamed, Korhut - Radi, Ogu, Einbinder - Melikson, Sahar, Tony


UPDATE:    FCSB se află într-o situaţie rară în ultimii ani. Liderul Ligii 1 poate obţine calificarea în 16-imile Europa League, cu două etape înainte de finalul fazei grupelor. Pentru asta, trebuie să scoată cel puţin un punct cu Beer Sheva, meci transmis de Telekom Sport 1, de la 22:05.

Clasamentul grupei:

  • 1. FCSB: 3 meciuri, 3 victorii, 0 egaluri, 0 înfrângeri, golaveraj 7:2, 9 puncte
  • 2. FC Lugano: 3 - 1 - 0 - 2 - 5:6 - 3 puncte
  • 3. Plzen: 3 - 1 - 0 - 2 - 5:7 - 3 puncte
  • 4. Beer Sheva: 3 - 1 - 0 - 2 - 4:6 - 3 puncte

Situaţii în care FCSB se califică încă din această seară:

-Victorie cu Beer Sheva: nu mai depinde de celelalte rezultate din grupă
-Egal cu Beer Sheva: Plzen - Lugano nu trebuie să se termine la egalitate
-Eşec cu Beer Sheva: FCSB are nevoie de o victorie în următoarele două meciuri pentru a fi sigură de calificare


UPDATE: O veste bună pentru suporterii FCSB. Liderul Ligii 1 a anunţat pe pagina de Facebook, că programul RATB va fi prelungit cu o oră după încheierea partidei cu Hapoel Beer Sheva, din Liga Europa, care începe la 22.05. FCSB a anunţat şi că Arena Naţională va fi acoperită la meciul de joi seară.

"Casele vor fi deschise până la începutul partidei! - accesul spectatorilor se va face începând cu ora 19:30, - programul RATB va fi prelungit cu o oră după încheierea partidei! - spectatorii sunt rugaţi să nu vină la stadion cu obiecte interzise prin lege: umbrele, brichete, bagaje, aparate foto profesionale, camere video, etc.", a anunţat FCSB.

News.ro


UPDATE: Este aşteptată o asistenţă de cel puţin 25.000 de spectatori. Mihai Stoica a anunţat că au fost vândute până aseară 21.000 de bilete, dar casele sunt deschise şi astăzi: ”21.000 bilete achiziţionate până aseară, acoperişul tras chiar dacă s-a încălzit, condiţii de primăvară (europeană)... Casele de bilete sunt deschise şi azi...”, a scris MM Stoica pe Facebook.


UPDATE: În timp ce steliştii au mers la film, israelienii de la Beer Sheva au efectuat, miercuri, antrenamentul oficial pe Arena Naţională! Organizatorii le-au pus un mesaj de bun venit pe cubul de deasupra gazonului


UPDATE Chiar dacă a pierdut marca în dauna Armatei, FCSB are o medie excelentă de spectatori la meciurile de pe teren propriu. Conform datelor oficiale, echipa lui Nicolae Dică are o medie de 16.000 de spectatori în toate competiţiile. Doar între 2012 şi 2014 au venit mai mulţi oameni la stadion. Clasamentul este făcut pe media de fani care au călcat pe stadioanele unde FCSB a fost considerată gazdă, fie că a fost vorba despre Ghencea sau Arena Naţională, în ultimii zece ani.


După primele trei etape disputate, Steaua are maximum de puncte, câştigând meciurile cu Viktoria Plzen (3-0) cu FC Lugano (2-1) şi Hapoel Beer Sheva (2-1). În cazul unui nou succes, Steaua îşi ia bilete pentru ”pimăvara europeană”, care de altfel, sunt deja ”comandate”. Trupa lui Dică are toate şansele să reuşească acest lucru, mai ales că practică un joc excelent. În weekend, a învins-o pe CSU Craiova cu scorul de 5-2, iar meciul a fost controlat în totalitate de ”roş-albaştrii”, care au irosit alte trei ocazii mari de a marcat. Singurul aspect negativ, remarcat şi de Dică, a fost uşurinţa prin care Steaua a încasat cele două goluri. Cuplul Larie-Bălaşa fiind destul de modest şi fără multe minute împreună... 

LIVE VIDEO FCSB - Hapoel Beer Sheva. Probleme în defensivă

Probabil, Nedelcu va trece în centrul defensivei, acolo unde ar fi trebuit să fie Bogdan Planic, un fundaş care a impresionat în acest sezon. Acesta este accidentat, iar Meme Stoica a anunţat că nu va juca. Romario Benzar nu va fi nici el prezent în teren, întrucât nu s-a recuperat după accidentarea suferită în meciul tur cu Hapoel. Soluţia în banda dreaptă este Enache, un jucător aflat într-o scădere vizibilă de formă... O veste bună e revenirea lui Mihai Pintilii. Mijlocaşul central a jucat în finalul partidei cu Craiova şi ar putea fi o soluţie excelentă pentru Dică în centrul terenului. La veşti bune putem trece şi reprimirea lui Alibec în lot. Acesta a jucat mai bine de jumătate de oră la Severin şi a contribuit decisiv la golul patru al Stelei şi a avut o scăriţă aproape perfectă, apreciată chiar şi de Nicolae Dică.


Clasamentul grupei G


LIVE VIDEO FCSB - Hapoel Beer Sheva. Curg golurile în porţile adversarilor

În cazul în care vă gândiţi să pariaţi ceva la acest meci, un pronostic pe goluri ar fi excelent. Steaua demonstrează o forţă ofensivă pe care n-am mai văzut-o de mult la o echipă din Romania: 7 goluri cu Timişoara, 6 cu Sănătatea Cluj şi 5 cu Craiova! În plus, Harlem Gnohere este în formă mare, având şase goluri marcate în ultimele trei meciuri disputate de el. Mai mult de atât, am putea spune despre francez că este naşul lui Beer Sheva. În meciul direct, din urmă cu două săptămâni, ”Bizonul” a intrat în a doua repriză şi a marcat de două ori, primul chiar la prima atingere!

LIVE VIDEO FCSB - Hapoel Beer Sheva. Victorii pe linie în deplasare

Hapoel are rezultate bune în ultime perioadă. În afară de meciul cu Steaua, fosta echipă a lui Hoban a reuşit patru victorii în ultimele cinci meciuri: 3-1 cu Ashdod, 2-1 cu Maccabi Tel Aviv, 3-1 cu Raanana şi 2-1 cu Petach Tikva. Interesant este că trei dintre aceste succese au fost înregistrate pe teren străin! Tehnicianul echipei Hapoel Beer Sheva, Barak Bakhar, nu poate conta pe doi jucători, Melamed şi Vitor fiind accidentaţi!


3 puncte a strâns după 3 meciuri Hapoel Beer Sheva. Gruparea din Israel a pierdut meciurile cu Plzen şi Steaua şi l-a câştigat pe cel cu FC Lugano, scor 2-1.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: fcsblive videohapoel beer shevaliga europameci onlineeuropa league 

viewscnt
Articole similare