Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Monica Niculescu şi-a aflat adversara din primul tur de la Wuhan Open

Monica Niculescu şi-a aflat adversara din primul tur de la Wuhan Open

Tenis

Comentarii

Monica Niculescu, locul 56 mondial, venită din calificări, o va întâlni pe olandeza Kiki Bertens, numărul 29 mondial, în primul tur la turneul Wuhan Open.

Niculescu s-a calificat sâmbătă pe tabloul principal, trecând de Fangzhou Liu (China), locul 156 mondial, scor 2-6, 6-1, 6-0, după o oră şi 39 de minute.

Monica Niculescu şi Bertens au mai fost adversare de trei ori, românca impunându-se în două din confruntări, în 2015 la Poitiers şi în 2016 în Luxemburg. Ultimul meci dintre cele două sportive a avut loc în luna mai, în primul tur la Roma, când câştigătoare a fost Bertens.

Pe tabloul principal la Wuhan Open se mai află Simona Halep şi Sorana Cîrstea.

Simona Halep, locul 2 mondial, va evolua direct în turul doi, unde o va întâlni pe învingătoarea din meciul dintre Daria Kasatkina şi Alison Riske. Rusoaica Daria Kasatkina este locul 32 mondial, iar americanca Alison Riske este pe poziţia 49. Halep conduce 2-0 în meciurile directe cu Daria Kasatkina şi cu 1-0 pe Alison Riske.

Sorana Cîrstea, poziţia 52 WTA, care în primul tur va juca în compania chinezoaicei Yafan Wang, locul 147 mondial. Cele două au mai fost adversare o dată, în 2015, la Saint-Gaudens, când câştigătoare a fost chinezoaica.

Afla mai multe despre: monica niculescuwuhankiki bertensturneutenisromaluxemburgsorana cirstea 

viewscnt
Articole similare