Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Motivul pentru care Mititelu l-a adus pentru a 10-a oară pe Napoli la Craiova: "E zeul absolut" | EXCLUSIV

Motivul pentru care Mititelu l-a adus pentru a 10-a oară pe Napoli la Craiova: "E zeul absolut" | EXCLUSIV

FC U Craiova

Comentarii

Revenirea lui Nicolo Napoli la FC U Craiova 1948 a fost intens dezbătută în studioul Orange Sport. Basarab Panduru şi Bogdan Cosmescu au încercat să găsească motivele principale pentru care italianul a semnat pentru a zecea oară cu echipa lui Mititelu.

"Acest record nu mai poate fi bătut de nimeni, să vii de zece ori la rând la o echipă" , a spus Bogdan Cosmescu.

"Eu aşa îmi explic această revenire a lui Napoli: se întoarce zeul, trebuie să te închini la zeu. Pe mine chiar nu mă miră, oamenii l-au vrut pe Napoli. N-aş spune că nu poate să facă nimic cu acest lot, pentru că Napoli de fiecare dată a făcut treabă" , a continuat Basarab Panduru.

"Adevărul e că FC U Craiova a avut perioade bune de joc cu Napoli pe bancă. Eu chiar ţin minte că a omorât-o pe Rapid, la Severin, i-a dat 5-0. Ce mă miră e că a început să fie vremea bună în Italia, eu mă gândeam că vine prin noiembrie ca să prindă noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, iar în martie să plece deja" , a mai spus Cosmescu.

"Noi mereu am spus că vine momentul în care Nicolo Napoli se întoarce. Vine cu mâinile în buzunar şi trage ditamai geanta după el la plecare" , a încheiat Panduru.

Napoli s-a întors la FC U Craiova 1948

Italianul Nicolo Napoli a fost numit în funcţia de antrenor al echipei FCU 1948 Craiova, a anunţat, luni seara, clubul din Bănie pe pagina sa de Facebook.

''Nicolo Napoli se reîntoarce! Nicolo Napoli este antrenorul principal al echipei noastre'', se arată în mesajul clubului.

Pentru Napoli, acesta va fi al zecelea mandat pe banca echipei ''alb-albastre''. El se despărţise de FCU Craiova odată cu încheierea sezonului 2022-2023.

FCU Craiova a ajuns la şase antrenori în acest sezon, anterior fiind Florin Drăgan, Nicolae Dică, Paul Răducan, Giovanni Costantino şi Valentin David.

Napoli va fi al doilea antrenor italian al echipei craiovene în acest sezon, după Giovanni Costantino.

Napoli va debuta în acest sezon în derby-ul local cu Universitatea Craiova (10 martie).

Afla mai multe despre: fcu craiova 

viewscnt
Articole similare