Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Nici aici n-a scăpat Halep de Şarapova. Rusoaica a primit al 12-lea wild card de la revenirea după suspendare

Nici aici n-a scăpat Halep de Şarapova. Rusoaica a primit al 12-lea wild card de la revenirea după suspendare

Tenis

Comentarii

Maria Şarapova, locul 48 WTA, a fost invitată să participe la turneul de categorie Premier 5 de la Doha, cu premii totale de 2,9 milioane de dolari, programat între 12 şi 18 februarie, au anunţat organziatorii Qatar Total Open.

Pentru Şarapova, acesta este al 12-lea wild card primit de la revenirea în activitate, în aprilie 2017, după suspendarea pentru dopaj. Lista jucătoarelor direct acceptate pe tabloul principal de la Doha s-a închis la 1 ianuarie, când Şarapova era pe locul 59 WTA. Ea nu s-ar fi numărat atunci printre sportivele de pe tabloul principal, astfel că organizatorii au decis să-i ofere o invitaţie.

La Doha sunt înscrise cele mai bune jucătoare din acest moment, Simona Halep, locul I WTA, Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, Garbine Muguruza, locul 3 WTA, Elina Svitolina, locul 4 WTA. Practic, din Top 10 WTA, lispeşte doar Venus Williams, locul 5 WTA.

Dintre românce, doar Sorana Cîrstea, locul 36 WTA, şi Irina Begu, locul 40 WTA, mai sunt acceptate direct pe tabloul principal.

Afla mai multe despre: maria sarapovamuguruzawozniackiwtadoha 

viewscnt
Articole similare