Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

O întâlnire de neuitat! Momentul în care marele Franz Beckenbauer l-a impresionat pe oficialul FRF. ”A fost foarte amabil” | EXCLUSIV

O întâlnire de neuitat! Momentul în care marele Franz Beckenbauer l-a impresionat pe oficialul FRF. ”A fost foarte amabil” | EXCLUSIV
Comentarii

Franz Beckenbauer a încetat din viaţă în decursul zilei de 8 ianuarie. ”Der Kaiser” a lăsat un gol imens, nu doar în sufletul microbiştilor nemţi, ci şi în sufletul fanilor ”sportului rege” de pe întreg mapamondul. Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF, se poate mândri că este unul dintre cei care a avut onoarea să îl întâlnească pe fostul mare fundaş al ”Maanschaftului”.

Andrei Vochin nu va uita niciodată întâlnirea cu ”Kaiserul”. ”Un bonom”

Invitat în studioul Orange Sport, Andrei Vochin a dezvăluit că interacţionat cu Beckenbauer cu ocazia meciului dintre Stuttgart şi Unirea Urziceni din grupele Ligii Campionilor (2009). La acea vreme, ”Der Kaiser” lucra pentru o televiziune din Germania.

”Am avut şansa de a-mi îndrepta atenţia spre el la meciul dntre VfB Stuttgart şi Unirea Urziceni. La pauză, la bufetul presei, mi-a făcut loc la o masă şi a fost foarte amabil. Mi s-a părut un bonom. Era foarte deschis, vorbea cu toată lumea. Ca jucător, a revoluţionat fotbalul.

A fost exemplul de libero modern al vremurilor respective. Eu aveam senzaţia că Mr. Dinu (n.r. Cornel Dinu) era ceva în fotbalul nostru cum a fost Beckenbauer în fotbalul lor”, a spus Andrei Vochin, la Orange Sport.

Bayern Munchen a postat un sfâşietor, la scurt timp după moartea lui Franz Beckenbauer. ”Dintr-o dată, lumea noastră este mai întunecată, mai săracă”

"Campioana este în doliu după moartea lui Franz Beckenbauer, unicul Kaiser, fără de care FC Bayern nu ar fi devenit niciodată clubul care este astăzi. Beckenbauer a murit ieri, duminică, la vârsta de 78 de ani, înconjurat de familia sa, la Salzburg. FC Bayern este în doliu alături de familia, prietenii săi, în primul rând de soţia sa Heidi şi de copiii săi Thomas, Michael, Joel Maximilian şi Francesca Antonie", a scris Bayern Munchen.

Uli Hoeness, preşedintele de onoare al FC Bayern şi fost coechipier, a afirmat că nimeni nu-l va egala pe Beckenbauer: "Franz Beckenbauer este cea mai mare figură pe care FC Bayern a avut-o vreodată. Ca jucător, antrenor, preşedinte, om - de neuitat. Nimeni nu-l va egala vreodată. Oamenii pot spune că au văzut fotbal pe vremea lui Franz Beckenbauer. A fost un prieten pentru mine, un tovarăş unic şi un dar pentru noi toţi. Dragă Franz, odihneşte-te în pace."

Afla mai multe despre: unirea urzicenifranz beckenbauerandrei vochin 

viewscnt
Articole similare