Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Persoanele pe care CFR Cluj le vrea pedepsite după înfrângerea cu FCSB: "Există prevederi regulamentare" | EXCLUSIV

Persoanele pe care CFR Cluj le vrea pedepsite după înfrângerea cu FCSB: "Există prevederi regulamentare" | EXCLUSIV

CFR Cluj

Comentarii

Preşedintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, a făcut o analiză "la rece", după ce campioana Ligii 1 a pierdut cu FCSB, scor 1-0, în Gruia.

Cristi Balaj cere pedepsirea persoanelor care pun presiune pe arbitru

Duminică, FCSB s-a apropiat la două puncte de CFR Cluj, dar centralul Istvan Kovacs a fost în centrul discuţiilor, după ce a condus partida din Gruia. 

Cristi Balaj a felicitat FCSB pentru cele trei puncte şi a avut un mesaj pentru echipa antrenată de Dan Petrescu. 

"La rece discutăm acum. Nu am citit presa şi nu vreau să mă influenţeze. E fotbal şi aş începe şi aş spune că nu am fi meritat să câştigăm aseară. Dacă ar fi rămas 11 la 11, puteam obţine un rezultat de egalitate, dar conform statisticilor FCSB a fost echipa mai bună, mai ales la ce s-a întâmplat în repriza a doua. Au meritat să dea gol. 

Felicităm adversarul din acest punct de vedere. Nu am avut un joc reuşit, am încercat să fim civilizaţi, ospitalieri, iar când nu-ţi recunoşti minusurile, nu ai cum să progresezi. 

CFR a acumulat un număr mare de puncte, iar un campionat nu se pierde sau câştigă într-un singur joc. Îi felicit pe jucătorii noştri. Vorbim de acelaşi lot care a acumulat multe puncte", a declarat fostul arbitru pentru Orange Sport. 

Cristi Balaj nu l-a incriminat pe Istvan Kovacs şi a recunoscut că eliminarea lui Susic a fost corectă, însă a cerut pedepsirea persoanelor care pun presiune pe arbitri, înaintea partidelor. 

"Nu am pierdut din cauza arbitrului. Sunt dezamăgit doar de jocul nostru. Încă o dată fac apel la cei care pot lua măsuri împotriva celor care fac presiuni asupra arbitrilor. Nici măcar Kovacs, aseară, n-a făcut faţă.

Nu se iau măsuri, chiar dacă există prevederi regulamentare împotriva celor care fac presiuni! De aici pleacă supărarea mea şi s-a demonstrat că Istvan Kovacs n-a făcut faţă presiunilor. Nu a avut claritate demnă de un arbitru care arbitrează în Champions League. Încerc să fiu imparţial, corect", a mai spus Cristi Balaj. 

 

Afla mai multe despre: cfr cluj fcsb 0-1cristi balaj 

viewscnt
Articole similare