Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Popa glumeşte în legătură cu succesorul lui Daum: Nu mă iau după galeria lui Dinamo, care strigă: «Popa la naţională»

Popa glumeşte în legătură cu succesorul lui Daum: Nu mă iau după galeria lui Dinamo, care strigă: «Popa la naţională»

Fotbal intern

Comentarii

Tehnicianul echipei CSM Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat, luni seară, după ce Comisia Tehnică a FRF a recomandat rezilierea contractului lui Christoph Daum, că germanul a fost un bun antrenor, dar nu şi selecţioner.

"Eu nu mă iau după galeria lui Dinamo, care strigă: «Popa la naţională». Eu cred că cei de la federaţie trebuie să ţină cont că selecţionerul trebuie să aibă ochii mari şi să-i vadă doar pe-ai lui, de-aia Daum a fost un bun antrenor, dar nu şi selecţioner. După părerea mea Mircea Lucescu trebuia să fie selecţioner la naţională, pentru că trebuie să ai şi experienţă bogată", a spus Ionuţ Popa.
 
Membrii Comisiei Tehnice a FRF au votat în şedinţa de luni pentru demararea procedurilor de reziliere a contractului selecţionerului Chriostoph Daum de către Comitetul Executiv al federaţiei.
 
Recomandarea de reziliere a contractului lui Christoph Daum va fi supusă validării în prima şedinţă a Comitetului Executiv.
 
Selecţionata României a fost învinsă, la 4 septembrie, de naţionala Muntenegrului, scor 1-0, în etapa a opta a grupei E şi a ratat orice şansă de calificare la Cupa Mondială din 2018. Christoph Daum antrenează naţionala României de anul trecut, după încheierea Campionatului European din Franţa.

Afla mai multe despre: ionut popadinamopoli timisoaradeclaratiiechipa nationalaamuzat 

viewscnt
Articole similare