Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Povestea eroinei echipei feminine de gimnastică. Ana Bărbosu: „Simţeam că nu mai pot!”

Povestea eroinei echipei feminine de gimnastică. Ana Bărbosu: „Simţeam că nu mai pot!”

Gimnastică

Comentarii

Echipa feminină de gimnastică a României, în frunte cu Ana Maria Bărbosu, s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, performanţă aşteptată de 12 ani. Rezultatul a venit ca urmare a locului 10 ocupat de fete la Mondialul din Belgia. Puţină lume ştie că Ana a fost la un pas să renunţe la sport anul acesta.

Un început de lună extraordinar pentru gimnastica românească! După ce duminică, Andrei Muntean s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, ieri seară a venit rândul fetelor să-şi asigure biletul pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Cu Ana Maria Bărbosu stâlp al echipei, fetele noastre au trecut peste emoţii şi au reuşit să-şi îndeplinească visul cel mare. 

„Eram la grădiniţă, aveam 4 ani. Am început cu joaca de după grădiniţă, iar de la 6 ani am mers la următorul nivel în care am început antrenamentele zi de zi la sală” – Ana Maria Bărbosu, componentă a echipei feminine de gimnastică a României, calificată la JO de la Paris.

Acum 3 luni am avut un moment în care am simţit că nu mai pot şi că presiunea şi tot ce se întâmplă în jurul nostru mă doboară... simţeam că nu mai pot să duc şi că nu mă mai regăsesc în sport.Am avut noroc să am o echipă lângă mine, antrenorii, fetele şi am rămas”, a spus Ana Bărbosu, pentru Sportsnet.ro.

Atunci când îi e greu, Ana îşi aminteşte ce a învăţat-o mama ei!  

„Mereu îmi spune să nu mă uit în altă parte, să mă gândesc cât de puternică sunt eu şi să gândesc pozitiv. Tot timpul m-a încurajat să fiu independentă şi să mă bazez pe propriile mele forţe. Când eram mică, nu mi-am imaginat niciodată că o să plec atât de repede de acasă. Prima săptămână a fost destul de greu, până mi-am dat seama, unde este clasa mea, ce trebuie să fac”, a adăugat Ana Bărbosu.

Avem cea mai tânără echipă de la Mondiale 

Cu o medie de vârstă de 16 ani şi 7 luni, echipa de gimnastică a României este cea mai tânără de la Mondialul de la Antwerp.  Ana Maria Bărbosu, Sabrina Voinea, Amalia Ghigoarţă, Andreea Preda, Lilia Cosman şi Ella Oprea s-au clasat pe locul 10 la Campionatele Mondiale de la Antwerp, cu un total de 157.795 puncte: sărituri – 40.099, paralele – 39.132, bârnă – 38.965 şi sol – 39.599.  

Fetele antrenate de Corina Moroşan, Camelia Voinea, Patrick Kienes, Daymon Jones şi Florin Cotuţiu şi-au atins astfel obiectivul, participarea cu echipa la cea mai mare competiţie din lume.  

Ana Maria Bărbosu va concura şi în finala de la individual compus, după ce s-a clasat pe locul 19 în calificări, cu 52.932 puncte, iar Sabrina Voinea cu 13.666 puncte s-a calificat de pe locul 8 în finala de la sol.  

Ultima oară când echipa feminină de gimnastică a României a concurat la Jocurile Olimpice a fost în 2012,  la Londra.  

 

Afla mai multe despre: gimnasticaana bărbosu 

viewscnt
Articole similare