Experiențe împreună.
You are here:

PREMIUM | "Baciul", la 50 de ani. Portretul unui lider

PREMIUM | "Baciul", la 50 de ani. Portretul unui lider

Special

23 de ani au trecut de la zilele de vară în care românii numărau orele până la următorul meci al naţionalei, de la nopţile albe şi de la golurile de poveste care au scos o ţară întreagă în stradă. 23 de ani încărcaţi de deziluzii şi de regrete după o "Generaţie de Aur".

La Mondialul din 1994, România s-a remarcat prin geniul lui Hagi, prin vitalitea lui Dan Petrescu, prin exuberanţa lui Ilie Dumitrescu şi, nu în ultimul rând, prin calmul şi prin siguranţa lui Gheorghe Popescu, un profesionist în adevăratul sens al cuvântului. Iar azi e despre el. E ziua lui, e ziua "Baciului".

Unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria fotbalului românesc împlineşte astăzi 50 de ani. E adevărat, timpul trece, însă performanţele rămân, iar trofeele vorbesc pentru Gheorghe Popescu. Desemnat de şase ori cel mai bun fotbalist român al anului, cel poreclit "Baciul" a fost un lider în fiecare vestiar, fie că vorbim de echipele de club, fie de naţională, şi a purtat cu mândrie banderola de căpitan al României sau al unor echipe uriaşe din fotbalul european, precum FC Barcelona sau Galatasaray.

Iar dacă tot vorbim de o zi atât de importantă din viaţa lui Popescu, foştii colegi de la echipa naţională şi bunii săi prieteni, Gheorghe Hagi şi Dan Petrescu, au ţinut să-i transmită o urare specială "Baciului". Evident, totul cu ajutorul echipei Telekom Sport.

Cu siguranţă, ne-ar lua ore întregi să vorbim despre toate reuşitele şi despre toate performanţele din cariera unui fotbalist atât de mare. Şi, totuşi, de ce să nu o facem? E Gheorghe Popescu, singurul român care a purtat banderola Barcei pe braţ, şi merită toată atenţia.

Primii paşi în fotbal. "Atunci mi-am dat seama că va ajunge mare jucător"

Născut la 9 octombrie 1967, în Calafat, Gheorghe Popescu a început fotbalul la echipa locală, Dunărea. Încă din primii ani ai junioratului, şi-a impresionat antrenorii prin devotamentul de care dădea dovadă.

"Iarna lui '83 a fost lungă şi grea. Cu zăpezi mari, astfel încât, o vreme, puterea comunistă a decis să se amâne începerea trimestrelor şcolare. Foarte des, curentul se întrerupea. În acea seară, Valentin Ghiţă pusese la fiert o jumătate de litru de vin şi se pregătea să întocmească planul de pregătire al echipei Dunărea Calafat. Afară era un ger cumplit.

Pe la încheieturile ferestrelor se auzea cum şuieră crivăţul... La un moment dat, a ţârâit soneria de la intrare. «Cine-i?». «Eu, domn' profesor, Gică...». «Ce e, Gică?». «Păi, nu mai facem antrenament?». Antrenorul parcă ezita... «Mi-a fost imposibil să-l amân. Eu stăteam lângă stadion, iar el venise de mai departe, înfofolit până în gât, ca să facă antrenament».

Antrenamentul a durat mai puţin ca de obicei. Dar pentru că a alergat prin zăpada mare până la brâu şi prin gerul care-i biciuia obrajii, Gică a plecat acasă satisfăcut. Valentin Ghiţă l-a condus până mai departe, apoi s-a întors acasă. «M-a impresionat extraordinar gestul acela de a veni să facem antrenament pe o vreme aşa cumplită. Pe drumul spre casă mi-am spus în sinea mea că Gică va ajunge într-o zi mare fotbalist!»" , se arată în cartea "Gică Popescu. Viaţa mea".

Fotbalul mare. Universitatea Craiova şi Steaua

La nici 18 ani, Popescu făcea primii paşi către fotbalul mare. La 9 iunie 1985, în echipamentul Universităţii Craiova, fundaşul debuta în prima ligă a fotbalului românesc. Oltenii au câştigat atunci meciul cu FC Braşov, scor 1-0, iar tănârul Popescu le intrase deja la inimă suporterilor Craiovei.

  • Debutul în Liga I: U Craiova - FC Braşov 1-0 (9 iunie 1985)

Evoluţiile bune au continuat în tricoul Craiovei, iar Gică Popescu a intrat în atenţia Stelei, echipă care tocmai ce câştigase Cupa Campionilor Europeni. "Baciul" n-a cedat presiunilor venite din partea roş-albaştrilor şi a continuat să joace pentru clubul iubit. Totul până în 1988, când a fost împrumutat la Steaua pentru o jumătate de sezon. De altfel, atunci a şi câştigat singurele sale trofee pe plan intern: campionatul şi Cupa României. După prezenţa în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, unde Steaua a fost eliminată de Benfica, Popescu a revenit la Craiova.

Echipa naţională. Prologul "Generaţiei de Aur"

Întoarcerea în Bănie n-a fost deloc un pas înapoi. "Baciul" şi-a continuat ascensiunea, iar în septembrie 1988, la nici 21 de ani, a debutat pentru echipa naţională într-o partidă câştigată cu 3-0 în faţa Albaniei.

  • Debutul la echipa naţională: România - Albania 3-0 (20 septembrie 1988)

  • Primul gol pentru echipa naţională: România - Bulgaria 1-0 (17 mai 1989)

Totul a culminat cu prezenţa la Campionatul Mondial din Italia. În vara lui 1990, Popescu şi-a făcut loc printre nume grele din defensivă, precum Ioan Andone, Mircea Rednic sau Michael Klein, şi a contribuit decisiv la calificarea din grupe. România a părăsit, apoi, competiţia în optimi, fiind eliminată de Irlanda, la loviturile de departajare, însă meciurile făcute de Popescu la turneul final le-au atras atenţia granzilor Europei. Imediat după încheierea Mondialului, tânărul oltean a făcut pasul spre lumea bună din Europa. A semnat cu PSV Eindhoven, alături de care a cucerit trei trofee în patru sezoane: două titluri şi o Supercupă a Olandei.

Echipa naţională. "Generaţia de Aur"

Cum Popescu se remarca în fiecare meci al celor de la PSV, evoluţiile de la echipa naţională n-aveau cum să fie mai prejos. Alături de o reprezentativă cu jucători aflaţi în mare formă în 1994, "Baciul" a revenit la un turneu final: Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii.

Povestea o ştim cu toţii, dar parcă e prea frumoasă ca să nu o repetăm. România s-a calificat atunci de pe primul loc al grupei A, iar în optimi a dat peste Argentina. După un meci inclus de FIFA în topul celor mai spectaculoase partide din istoria fotbalului, tricolorii s-au impus cu 3-2 şi au mers în sferturile de finală. A urmat meciul cu Suedia. Clasicul meci cu Suedia. România ceda atunci în faţa nordicilor, la loviturile de departajare, însă cariera lui Popescu n-a stat în loc.

FC Barcelona. Prietenia cu Hagi

Imediat după turneul final din 1994, "Baciul" a plecat în Premier League, unde a jucat fără greşeală. A marcat 3 goluri în 23 de partide pentru Tottenham, apoi a urmat marele transfer. În 1995, Popescu a semnat cu FC Barcelona şi a refăcut tandemul de la echipa naţională alături de Gheorghe Hagi. Sub comanda lui Johan Cruyff, antrenorul preferat al "Baciului", după cum chiar el recunoştea, cei doi români au fost aproape de a câştiga două trofee în tricoul catalanilor. Atletico Madrid le-a răpit, însă, titlul şi Cupa Spaniei.

  • Debut cu gol pentru FC Barcelona: Valladolid - FC Barcelona 0-2 (3 septembrie 1995)

Un an mai târziu, după plecarea lui Hagi la Galatasaray, Popescu a rămas singurul român din vestiarul catalanilor, dar, odată cu venirea lui Bobby Robson pe banca tehnică, "Baciul" a primit banderola de căpitan al echipei. Era liderul unui vestiar în care se mai schimbau jucători cu nume grele în fotbalul mondial: Ronaldo, Pep Guardiola sau Luis Figo. Deşi pe atunci juca în Anglia, la Chelsea, Dan Petrescu îşi vizita des prietenul şi a rămas cu amintiri frumoase din Barcelona.

Galatasaray. Reîntâlnirea cu Hagi

În calitate de căpitan, Gică Popescu a ridicat Cupa Cupelor şi Cupa Spaniei deasupra capului, însă ratarea titlului a dus la înlocuirea lui Bobby Robson cu Louis Van Gaal. Odată cu schimbarea antrenorului, în 1997, Popescu a plecat de la Barcelona şi, aţi ghicit, a mers în Turcia, alături de cumnatul său, Gică Hagi.

  • Ultimul trofeu cucerit de Popescu în carieră: Supercupa Europei, Real Madrid - Galatasaray 1-2 (după prelungiri) | 25 august 2000

Totul a mers perfect la Galatasaray: trei titluri consecutive de campioni şi două Cupe ale Turciei şi-au trecut în palmares cei doi români, iar totul a culminat cu un trofeu continental. La 17 mai 2000, turcii s-au impus la loviturile de departajare în faţa lui Arsenal şi au câştigat Cupa UEFA.

O performanţă uriaşă pentru fotbalul din Turcia, iar componenţii echipei de atunci se întâlnesc în fiecare an, alături de membrii staff-ului tehnic, pentru a rememora totul.

Chiar în acest an, la revenirea de la Istanbul, Gheorghe Popescu a vorbit pentru Telekom Sport: "De fiecare dată când ne vedem, pe 17 mai, e o mare bucurie. Ne reîntâlnim cu foştii colegi, cu oamenii din conducerea clubului, cu antrenorul care ne-a condus spre această performanţă minunată. E de apreciat faptul că nu se uită aceste momente".

A urmat Supercupa Europei, cucerită trei luni mai târziu. Sub comanda lui Mircea Lucescu, Hagi şi Popescu învingeau, după prelungiri, deţinătoarea Ligii Campionilor, Real Madrid.

Dinamo. "Cea mai mare greşeală"

În 2001, Popescu a părăsit-o pe Galatasaray şi a mers în Serie A, la Lecce. N-a stat prea mult, pentru că, în vara lui 2002, a revenit în Liga I şi a semnat cu Dinamo. Însă, nimic n-a mers conform aşteptărilor. Intens contestat de toată lumea, în special de fanii Universităţii Craiova, "Baciul" a prins doar opt meciuri în Ştefan cel Mare, iar evoluţiile au lăsat de dorit.

De altfel, Popescu a şi recunoscut ulterior că: "Transferul la Dinamo a fost cea mai mare greşeală a carierei mele. Regret enorm că am semnat. Cele trei luni petrecute în Ştefan cel Mare au şters cu buretele cei cinci ani jucaţi pentru Universitatea Craiova".

Şi-a reziliat contractul cu Dinamo, iar în ianuarie 2003 a semnat cu Hannover 96, de unde s-a şi retras la finalul sezonului. Ultimul meci jucat de Popescu pentru echipa naţională a fost de tristă amintire. În martie 2003, România era umilită de Danemarca, scor 2-5, în celebrul meci disputat pe nisipul de pe fostul stadion "Lia Manoliu".

Viaţa după fotbal. "Cea mai grea perioadă pentru mine"

După ce şi-a încheiat cariera de fotbalist, în 2005, Popescu a candidat la preşedinţia FRF, însă fără succes. Mircea Sandu a câştigat atunci alegerile. "Baciul" şi-a încercat din nou norocul, de această dată, în martie 2014. Deşi părea favorit pentru a prelua şefia Federaţiei, chiar cu o zi înainte de alegeri, Gică Popescu a fost condamnat, în dosarul transferurilor, la trei ani de închisoare cu executare. 

În noiembrie 2015, fostul căpitan al naţionalei a fost eliberat condiţionat: "Se încheie cea mai grea perioadă din viaţa mea şi aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine în această perioadă, prietenilor mei, colegilor de la echipa naţională, de la Craiova, de la Barcelona, de la Galatasaray, de la Eindhoven şi tuturor celor care s-au gândit la mine. Dacă aş putea să aleg de unul singur ce aş face de mâine, singurul om alături de care aş lucra ar fi Gică Hagi" , declara atunci Popescu.

De atunci, însă, în ciuda declaraţiilor şi, din păcate pentru fotbalul românesc, "Baciul" n-a mai revenit în "fenomen". Şi, pentru că am rămas datori cu statisticile, vă oferim în continuare palmaresul impresionant din cariera lui Gică Popescu. Un model, un lider, un profesionist.

Echipele de club:
Dunărea Calafat (1982-1984), Universitatea Craiova (1984-1987), Steaua Bucureşti (1988), Universitatea Craiova (1988-1990), PSV Eindhoven (1990-1994), Tottenham Hotspur (1994-1995), FC Barcelona (1995-1997), Galatasaray (1997-2001), Lecce (2001-2002), Dinamo Bucureşti (august 2002-noiembrie), Hannover 96 (2003)

Trofeele câştigate:
Steaua: 
un titlu de campion (1988), Cupa României (1988)
PSV: două titluri de campion (1991, 1992), Supercupa Olandei (1992)
FC Barcelona: Cupa Regelui (1997), Supercupa Spaniei (1996), Cupa Cupelor (1997)
Galatasaray: trei titluri de campion (1998, 1999, 2000), două Cupe ale Turciei (1999, 2000), Cupa UEFA (2000), Supercupa Europei (2000)

Echipa naţională:
- a adunat 115 meciuri şi 16 goluri pentru România
- a participat la trei turnee finale ale Campionatului Mondial şi la două turnee finale ale Campionatului European
- a fost desemnat de şase ori cel mai bun fotbalist al României: 1989, 1990, 1991, 1992, 1995, 1996

                        

Comentarii
viewscnt
Articole similare