Experiențe împreună.
You are here:

Presa din Belgia la picioarele lui Mircea Rednic I "Antrenorul din Carpaţi a reuşit în sezonul trecut o misiune care părea imposibilă!"

Presa din Belgia la picioarele lui Mircea Rednic I "Antrenorul din Carpaţi a reuşit în sezonul trecut o misiune care părea imposibilă!"

Mircea Rednic a schimbat faţa echipei de fotbal Excel Mouscron, scrie ziarul Le Soir, miercuri, când se împlineşte un an de când tehnicianul român a semnat cu această grupare modestă, cu care în sezonul trecut a reuşit in extremis să rămână în prima divizie a campionatului de fotbal al Belgiei.

 "Rednic a schimbat-o într-un an pe Mouscron", titrează Le Soir.

"Urmaşul lui Glen De Boeck, Mircea Rednic a marcat-o pe Mouscron cu amprenta sa orice s-ar întâmpla. Sosit în urmă cu exact un an pe stadionul Le Canonnier, antrenorul din Carpaţi a reuşit în sezonul trecut o misiune care părea imposibilă: salvarea de la retrogradare în ultima etapă a sezonului regulat. În acest sezon, el a conceput un joc ofensiv, permiţându-le elevilor săi să fie în partea superioară a clasamentului în primele zece etape. Deşi recunoaşte că este uneori prea dur cu jucătorii săi, Mircea Rednic este omul care îi trebuia lui Mouscron, ce avea un deficit de imagine înainte de venirea sa", scrie ziarul.

"Când a debarcat la Mouscron, Mircea Rednic a recuperat un grup bolnav care era pe locul 15 în clasament, cu 11 puncte obţinute. Venit ca pompier de serviciu, antrenorul a reuşit să obţină 13 puncte în 13 meciuri, permiţându-i echipei să reuşească salvarea de la retrogradare în ultima etapă. După ce şi-a acordat un timp de gândire înainte de a-şi prelungi contractul, Mircea Rednic a reuşit un început de campionat cu totul neaşteptat. Anunţat de majoritatea observatorilor ca primul antrenor dat afară, antrenorul român a izbutit să facă din Mouscron surpriza debutului de sezon", continuă Le Soir.

Echipa trece acum printr-o perioadă mult mai slabă şi nu a mai câştigat de mai bine de două luni, însă cu 20 de puncte după 17 etape, aflată pe locul 10, nu ar trebui să aibă prea multe griji cu menţinerea în prima divizie. Rednic şi-a propus să atingă 30 de puncte la încheierea sezonului regulat, din care mai sunt 13 etape. 

Comentarii
viewscnt
Articole similare