Gaz Metan a reuşit surpriza şi s-a calificat în semifinalele Cupei României după ce a trecut cu 1-0 de Astra. Cristi Pustai spune că este fericit pentru performanţă, dar critică FRF pentru faptul că a permis ca meciul să se joace la -10 grade.
Gaz Metan este prima semifinalistă din Cupa României. Jucătorii lui Cristi Pustai au reuşit să treacă de Astra, într-un meci care s-a jucat la -10 grade. Cristi Pustai s-a plâns de condiţiile în care s-a jucat şi spune că FRF ar fi putut măcar să programeze meciul mai devreme:
”Ştiam că va fi un meci foarte greu, cu Astra am avut mereu meciuri tari. Vremea a fost potrivnică pentru fotbalul, este bine că nu avem accidentări grave. Dar s-a jucat pe un teren bun pentru vremurile astea. Dar se putea să jucăm la o oră mai bună, de exemplu la 17:00 sau 18:00. Atunci erau nori, dar nu era frigul acesta. Nocturna nu poate să funcţioneze în acelaşi timp cu încălzirea. Jucăm vara la 19:00 şi iarna la 21:00.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Suntem calificaţi, dar este un meci pentru orgoliul lor de jucători. Eşti în semifinalele un competiţii naţionale, este mândria lor, bucuria lor de a juca, meritul lor. Astăzi am demonstrat că echipa asta are potenţial. Aşteptăm celelalte meciuri şi tragerea la sorţi”, a spus Cristi Pustai.
În campionat, primul meci pentru Gaz Metan în play-out va fi cu Dinamo. Pustai spune că este o anomalie a fotbalului românesc faptul că Dinamo este în play-out, în timp ce CSM Poli Iaşi a intrat în play-off: ”Aici iarăşi e o anomalie. Iaşiul n-a jucat niciodat în play-off. Vorba aia, ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, care a venit, a ridicat mâna şi a spus că a înfrânt şi apoi mai făcea 8 mănăstiri. Aşa au făcut şi ei, au înfrânt şi au intrat în play-off”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gaz metan, astra, cupa romaniei, cristi pustai