Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Răsturnare de situaţie. Se construieşte încă un stadion impresionant în România, peste Steaua şi Cluj Arena: "Se va face dreptate" | FOTO

Răsturnare de situaţie. Se construieşte încă un stadion impresionant în România, peste Steaua şi Cluj Arena: "Se va face dreptate" | FOTOgalerie foto

Fotbal intern

Comentarii

România ar putea avea, în câţiva ani, încă un stadion modern, care ar urma să fie folosit de un club de tradiţie. Premierul Marcel Ciolacu a transmis că se va implica, pentru ca arena să fie ridicată.

Stadion nou în Banat: "Totul se va debloca. Se va face dreptate pentru Timişoara!"

Premierul Marcel Ciolacu a avut, sâmbătă, discuţii cu Asociaţia Suporterilor Poli Timişoara despre viitorul proiect al noului stadion, în care i-a asigurat pe aceştia că proiectul va fi deblocat şi „se va face dreptate pentru Timişoara”.

„Timişoara merită să aibă un stadion pe măsura sa! Orgoliile politice şi incompetenţa au blocat ani şi ani de zile dezvoltarea acestui mare centru universitar al României pe partea de infrastructură sportivă!”, a scris Marcel Ciolacu, sâmbătă pe Facebook.

Premierul a mai precizat că a avut discuţii cu reprezentanţii galeriilor lui Poli Timişoara despre viitorul proiect al noului stadion.

„Totul se va debloca. Se va face dreptate pentru Timişoara!”, a dat asigurări liderul PSD.

Proiectul noului stadion din Timişoara se blocase, la scurt timp după anunţul autorităţilor

Paradoxal, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica (PNL), a atras atenţia, în august, că pachetul de măsuri fiscale asumat de premierul Marcel Ciolacu amână construirea unui nou stadion la Timişoara

La acel moment, studiul de fezabilitate era finalizat, iar banii pentru demolare erau alocaţi în buget.

Însă, conform ultimului anunţ al premierului, lucrările vor începe, în curând. 

Stadionul nou din Timişoara ar urma să fie cel mai mare la numărul de locuri, după Arena Naţională

Proiectul a fost anunţat cu fast de autorităţile din Timişoara încă din luna mai. 

Atunci, acelaşi preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş a anunţat că noul stadion va avea 32.000 de locuri şi va fi cel mai scump şi cel mai mare stadion construit în România, după Arena Naţională. De asemenea, stadionul din Banat ar depăşi ca număr de locuri Cluj Arena (30.000) şi Steaua (31.000).

Arena va avea un "aspect spectaculos" şi nu va avea pistă pentru atletism.

La Timişoara ar urma să apară şi o arenă mai mică, tip lego, pe care va juca Poli Timişoara până la apariţia stadionului de 32.000 de locuri. 

 

 Galerie foto

Afla mai multe despre: stadion nou timisoarastadion marcel ciolacupoli timisoara 

viewscnt
Articole similare