Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Situaţie ingrată pentru Marius Croitoru! Al doilea finanţator din Superligă care-l face praf după Adrian Mititelu: "A creat haos la echipă! Nu am fost de acord cu aducerea lui"

Situaţie ingrată pentru Marius Croitoru! Al doilea finanţator din Superligă care-l face praf după Adrian Mititelu: "A creat haos la echipă! Nu am fost de acord cu aducerea lui"

FC Argeș

Comentarii

Viorel Tudose, finanţator şi membru în Consiliu de Administraţie al lui FC Argeş, l-a criticat pe fostul antrenor, Marius Croitoru, pentru situaţia în care a ajuns echipa. De asemenea, conducătorul s-a arătat deranjat de felul în care au ajuns anumiţi jucători în club şi de randamentul acestora la nivelul primei ligi.

Marius Croitoru, din eşec în eşec după FC Botoşani! Încă un finanţatorul l-a criticat

Antrenorul Marius Croitoru nu are nici măcar un an de când a plecat de la FC Botoşani, acolo unde a avut performanţe cu clubul. Însă, de când s-a despărţit de Valeriu Iftime, cariera tehnicianului a luat-o în jos, din punct de vedere al rezultatelor. 

De la U Craiova 1948 a plecat după patru luni, în startul sezonului actual, iar Adrian Mititelu l-a învinovăţit pentru metodele şi forma slabă a echipei. La acel moment, afaceristul l-a criticat public şi a aruncat vina asupra sa. 

Acum, antrenorul a fost criticat şi de conducătorul de la FC Argeş, echipă care n-a mai câştigat cu Marius Croitoru din octombrie 2022. 

După plecarea tehnicianului, Viorel Tudose nu l-a menajat. 

„Marius Croitoru a creat un haos la Piteşti! Haosul în care se află clubul a fost creat de Marius Croitoru. Echipa a fost blocată de domnul Croitoru. Eu nu am fost de acord cu aducerea lui. 

Nu a mai jucat nimic! A fost blocată de total de metodele domnului Croitoru şi de modul în care a pus problema. A avut mână liberă la transferuri, la tot, până la rezilierea de comun acord. Eu aş numi-o altfel... Înţelegeţi ce vreţi.

La finalul campionatului voi spune mai multe. Au fost nişte impresari, îţi băgau jucători pe gât şi ziceau «Ţi-l aduc pe ăla, dar mai ia doi». Din dorinţa de a lua un atacant, mai aduceam doi, trei jucători din ligile inferioare. Acolo aveau salarii de 1.500 de euro şi la noi au salarii imense”, a declarat conducătorul penultimei clasate, conform Gazetei Sporturilor.

Şi jucătorii lui FC Argeş au fost criticaţi

Pentru Orange Sport, Basarab Panduru a spus că FC Argeş se îndreaptă spre Liga 2, iar deciziile şi jucătorii aduşi sunt motivele picajului echipei. 

„Speram ca venirea lui Vintilă să provoace un şoc. Plătim pentru greşelile individuale... Nu am arătat ca o echipă care îşi doreşte victoria. Am încercat să ciupim. Când mergi la ciupeală, fotbalul nu te iartă. Am greşit în vară, dând credit unor jucători aduşi cu surle şi trâmbiţe, pe bani foarte mulţi. Nu au confirmat. Ne-am asumat această greşeală, deşi partea tehnică trebuie să şi-o asume. 

S-a mers din greşeală în greşeală, când în toamnă l-am adus pe Marius Croitoru. În iarnă au fost transferuri nereuşite, iar acum încercăm să reglăm din mers.

Problema e la jucători, la valoarea lor. Mulţi nu au ce căuta în Liga 1, dar trebuie s-o scoatem cu ei la capăt. Nu avem altă soluţie. Mă refer la jucătorii care nu sunt în lot. Noi avem aproape 30-35 de jucători. Lotul are 21-22 de jucători. Restul nu au ce căuta în prima ligă. 

Naivitatea în managementul sportiv se plăteşte! Oamenii sunt pricepuţi, dar îşi asumă cineva aceste erori? Nu. Tot cei care plătesc îşi asumă. Suporterii nu-i înjură pe Vlădoiu, Prepeliţă sau Croitoru. Naivitatea de a da credit celor care nu se pricep la managementul sportiv... Eu sunt adeptul jucătorilor români, nu al celor aduşi de diverşi impresari. 

Am spus că vreau să jucăm cu tineri, dar mi s-a spus că vom face o trecere treptată spre asta, dar că acum nu avem jucători tineri de valoare. Am acceptat să aducem străini, nu mai mult de 6-7, dar m-am trezit cu 12-13 jucători noi. Mulţi dintre ei nici nu au avut acceptul clubului”, a mai spus Viorel Tudose pentru sursa citată. 

Afla mai multe despre: marius croitorufc argesviorel tudose fc arges 

viewscnt
Articole similare