Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Stăpân peste Turneul celor 4 trambuline. Ce super record poate egala un polonez

Stăpân peste Turneul celor 4 trambuline. Ce super record poate egala un polonez

Sporturi

Comentarii

Polonezul Kamil Stoch a înregistrat la Innsburck (Austria), a treia victorie consecutivă în actuala ediţie a Turneului celor Patru Trambuline şi poate deveni al doilea săritor cu schiurile din istorie care câştigă în acelaşi an toate cele patru concursuri din cadrul acestei competiţii legendare, după germanul Sven Hannawald, care a reuşit această performanţă în 2002.

Stoch, care se impusese anterior în concursurile de la Oberstdorf şi Germisch-Partenkirchen (ambele în Germania), a ocupat primul loc în concursul de la Innsburck, cu 270,1 puncte, după două sărituri de 130 m şi 128,5 m, graţie cărora a reuşit să-l devanseze pe norvegianul Daniel Andre Tande, ocupantul poziţiei a doua, cu 255,6 puncte, podiumul fiind completat de germanul Andreas Welliger, cu 253,5 puncte.

Principalul rival al lui Kaim Stoch, germanul Richard Freitag, a căzut în momentul aterizării, după prima săritură de pe trambulina Bergisel din Innsburck, renunţând să mai efectueze cel de-al doilea salt.

În cursul iernii 2001/2002, germanul Sven Hannawald a câştigat Turneul celor Patru Trambuline, înregistrând patru succese consecutive, la  Oberstdorf, Garmisch-Partenkirchen, Innsbruck şi Bischofshofen, o premieră în istoria acestei competiţii, lansată în 1953.

Niciun alt săritor cu schiurile nu a mai reuşit de atunci să repete această performanţă, pe care Stoch va avea ocazia să o reediteze sâmbătă, la Bischofhofen (Austria).

Afla mai multe despre: sarituri cu schiurilekamil stochturneul celor 4 trambulinepolonezsven hanavald 

viewscnt
Articole similare