Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

SUPER INTERVIU cu Opoku, puştiul care primea sfaturi de la Icardi, iar acum vrea să încânte Giuleştiul!

SUPER INTERVIU cu Opoku, puştiul care primea sfaturi de la Icardi, iar acum vrea să încânte Giuleştiul!

Fotbal intern

Comentarii

Justice Opoku, fotbalistul ghanez în vârstă de 19 ani trecut pe la Academia lui Inter Milano, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Telekom Sport despre cum s-a acomodat el în primele două zile cu Academia Rapid.

Rămâne de văzut dacă Schumacher îl va păstra în lot pe Opoku, decizia finală urmând a fi luată, cel mai probabil, după amicalul cu FC Argeş, programat pe 1 februarie.

"Totul merge bine şi mă simt bine cu echipa. Nu ştiam nimic de România, dar un om de aici m-a contactat şi a vrut să mă aducă la nişte probe, a făcut totul pentru a mă aduce aici. Am jucat la Inter Milano timp de nouă ani, m-au luat când aveam 10-11 ani şi am jucat acolo până acum. Fotbalul italian este foarte greu, dar este o ligă puternică.

Câteodată mergeam şi cu prima echipă şi am cunoscut jucători celebri precum Icardi, chiar şi pe antrenorul Mancini. Când te duci la prima echipă, toţi jucătorii mai vechi dau sfaturi celor mai tineri, te încurajează să nu renunţi niciodată şi să mergi înainte. Mi-au povestit cei de aici despre Pancu şi deja l-am cunoscut, mi-a spus că a jucat în Italia. Mi-au arătat un video de la stadion din meciul derby cu Steaua. Mi-au arătat cât de mulţi suporteri au fost şi mi-a plăcut. Jucătorul meu preferat este Messi, îmi place cum joacă" - a spus Justice Opoku pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: academia rapidgiulestijustice opokuinter milano 

viewscnt
Articole similare