Preşedintele Klaus Iohannis spune despre Cristian Ţopescu că vocea inconfundabilă a acestuia a emoţionat o ţară întreagă şi "ne-a făcut pe toţi să simţim că suntem părtaşi la performanţele sportivilor noştri".

Flavius Stoican e deranjat de declaraţiile celor de la CFR Cluj, care-i acuză pe ieşeni că au avut o altă atitudine în meciul cu ei şi că vor juca altfel în partida de luni, cu FCSB
Căpitanul echipei PAOK Salonic, Andre Vieirinha, a cerut FIFA şi UEFA să dea dovadă de obiectivitate în ceea ce priveşte ce s-a întâmplat în campionatul elen în ultima perioadă, el precizând că reprezentanţii celor două foruri ar trebui să privească faptele şi subliniind că formaţia lui Răzvan Lucescu a fost nedreptăţită.