Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Trei jucători galezi, excluşi din lotul pentru preliminariile CM

Trei jucători galezi, excluşi din lotul pentru preliminariile CM
Comentarii

Jucătorii Hal Robson-Kanu, Rabbi Matondo şi Tyler Roberts au fost excluşi din naţionala Ţării Galilor, înaintea meciului cu Cehia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2022, pentru încălcarea protocoalelor echipei, a anunţat federaţia galeză.

"Toţi cei trei jucători se vor întoarce la cluburile lor în această după-amiază. FAW nu va face alte precizări", a precizat federaţia galeză, într-un comunicat publicat luni.

Forul nu a precizat despre ce încălcare este vorba, dar, potrivit BBC, nu este referitoare la protocolul pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, ci ar fi vorba despre probleme disciplinare.

Atacantul echipei Leeds United, Tyler Roberts, şi-a cerut scuze şi a acceptat sancţiunea, declarând: "Sunt dezamăgit să părăsesc cantonamentul mai devreme, dar regulile sunt reguli şi nu ar fi trebuit să stau la hotel mai târziu de ora stabilită. Cer iertare echipei, staff-ului şi fanilor echipei Ţării Galilor. Voi continua să muncesc cât pot de mult pentru a-mi câştiga locul în echipă pentru Euro-2020."

Niciunul dintre cei trei jucători nu era aşteptat să înceapă titular, dar ar fi putut să stea pe bancă.

Ţara Galilor face parte din Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale din Qatar şi urmează să joace, marţi, acasă, cu Cehia, în etapa a II-a. În primul joc, galezii au fost învinşi de Belgia, în deplasare, cu 3-1. Din grupă mai fac parte Belarus şi Estonia.

Afla mai multe despre: tara galilorexcluderejucatori 

viewscnt
Articole similare