Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Un fost campion mondial vrea să se lase de fotbal. Dezvăluiri emoţionante din sala de judecată: "Am plâns cu toţii. Nu ştiam ce va urma"

Un fost campion mondial vrea să se lase de fotbal. Dezvăluiri emoţionante din sala de judecată: "Am plâns cu toţii. Nu ştiam ce va urma"

Fotbal

Comentarii

Atentatul din luna aprilie a anului trecut, care a vizat autocarul echipei Borussia Dortmund, i-a marcat pe toţi jucătorii implicaţi în acel eveniment, în special pe un fost campion mondial.

În faţa tribunalului din Dortmund, la procesul presupusului autor al faptelor, Matthias Ginter, campion mondial cu Germania în 2014, a arătat că este în continuare marcat de atacul de pe 11 aprilie 2017, produs înaintea meciului de Liga Campionilor împotriva lui AS Monaco.

"Suntem în continuare expuşi unor riscuri importante. M-am întrebat dacă merită să-ţi asumi acest risc din nou şi din nou", a spus Ginter. "Nimic însă nu e sigur 100%, de aceea am refuzat să renunţ la un lucru care-mi face plăcere", a adăugat fundaşul de 24 de ani, care din vară joacă la Borussia Moenchengladbach.

Ginter a fost martor la procesul germano-rusului Sergei Wenergold, un electrician de 28 de ani, care a recunoscut că a declanşat exploziile pentru ca acţiunile lui Dortmund să scadă, iar el să se poată îmbogăţi.

Campionul mondial nu şi-a putut reţine lacrimile când a vorbit despre seara exploziei: "Eram aşezat în spatele autocarului când s-a auzit brusc un zgomot puternic. Toată lumea era pe podea (a autocarului - n. r.). Era fum (...) Nu ştiam ce va urma".

În urma exploziilor au fost răniţi Marc Bartra, jucătorul lui Dortmund, şi un ofiţer de poliţie aflat în apropierea autocarului. Deflagraţiile au fost produse de trei bombe artizanale plasate pe traseul autocarului echipe care plecase de la hotel către stadion, unde urma să joace contra lui Monaco. Meciul a fost amânat pentru a doua zi.

Borussia a pierdut meciul tur (2-3), apoi a cedat şi în returul din Franţa.

"Noi am plâns în vestiar şi eram bucuroşi că totul s-a terminat", şi-a amintit Ginter, recunoscând că este şi acum traumatizat de eveniment.

"De fiecare dată când aud un zgomot puternic la evenimentele mari, mă uit la oamenii care au un rucsac. Când sunt pe jos, sunt atent la camioanele care merg încet şi chiar prefer să trec pe celălalt trotuar", a spus el.

Afla mai multe despre: campionatul mondialgermaniaborussia dortmundmonacoginter 

viewscnt
Articole similare