Experiențe împreună.
You are here:

Un român printre cei mai bine plătiţi agenţi sportivi din lume

Un român printre cei mai bine plătiţi agenţi sportivi din lume

Transferuri

Românul Constantin Dumitraşcu care trăieşte în Germania, l-a devansat pe faimosul portughez Jorge Mendes în clasamentul celor mai bine plătiţi agenţi sportivi din lume, pe baza comisioanelor, ierarhie stabilită de revista Forbes

Doar şapte din ''cei mai profitabili'' 50 de agenţi sportivi activează în fotbal, însă ei ocupă patru din primele 10 locuri în clasamentul mondial stabilit săptămâna aceasta de Forbes pornind de la o estimare a comisioanelor lor. Această poziţie de invidiat se explică în parte prin comisionul de 10% practicat, potrivit revistei economice americane, la salariile din fotbal, în timp ce comisionul maxim al agenţilor este de 5% în baseball (MLB), 4% în NBA şi NHL, şi 3% în NFL.

Numărul unu în această meserie rămâne americanul Scott Boras, care are printre clienţii săi starturile din MLB. Noutatea este că pentru prima dată în cinci ani de când există acest clasament, Boras împarte primul loc cu un agent de fotbal, dar nu cu portughezul Jorge Mendes, agentul lui Cristiano Ronaldo şi Angel Di Maria, care a ajuns de pe locul 2 pe 3, ci cu românul Constantin Dumitraşcu. Potrivit Forbes, primii doi din acest Top 50 al agenţilor au încasat fiecare aproape 110 milioane dolari (93 milioane euro) din comisioane pe an.

Având reşedinţa în Bavaria, Constantin Dumitraşcu (87 de jucători sub contract) este mai puţin mediatizat decât Mendes (102 jucători sub contract) sau decât italo-olandezul Mino Raiola (55 jucători), agentul lui Paul Pogba, Marco Verratti şi Blaise Matuidi (al 10-lea în clasament). Şi chiar mai puţin cunoscut şi decât britanicul Jonathan Barnett (116 jucători sub contract), agentul lui Gareth Bale (locul 7 în clasament). Însă foarte discretul patron al firmei Mondial Sports Management nu este mai puţin eficient decât toţi aceştia, deoarece jucătorii săi valorează împreună peste un miliard de euro în ce priveşte contractele lor.

Dumitraşcu este foarte prezent în special în fotbalul francez. Agentul lui Edinson Cavani, el consiliază de asemenea numeroşi internaţionali francezi precum Hugo Lloris, Olivier Giroud, N'Golo Kante, Samuel Umtiti, Raphael Varane, Moussa Sissoko, Nabil Fekir, Dimitri Payet, Adrien Rabiot etc.

Ceilalţi trei agenţi din fotbal clasaţi în Top 50 Forbes sunt germanii Volker Struth (locul 13 — agentul lui Toni Kroos, Marco Reus) şi Thomas Kroth (locul 33 — Shinji Kagawa, Manuel Neuer), precum şi argentinianul Fernando Felicevich (locul 35 — Alexis Sanchez, Arturo Vidal).

Agenţii din baseball sunt cei mai numeroşi în primi 50 din clasament (13), în faţa celor din baschet (12), din fotbal american (10), fotbal, hochei pe gheaţă (7) şi tenis (1).

Comentarii
viewscnt
Articole similare