Un banner pe care scria "Premier League = Coruptă" a fost purtat de un avion în semn de protest în zona de deasupra stadionului Etihad sâmbătă, în timpul meciului dintre Manchester City şi Liverpool (1-1), relatează Reuters.
Grupul de suporteri Everton 1878s a postat pe Twitter o înregistrare video cu bannerul înainte ca avionul să îşi ia zborul. Bannerul a fost fluturat după ce clubul din Merseyside a primit săptămâna trecută o penalizare de 10 puncte pentru că a încălcat regulile de rentabilitate şi sustenabilitate din Premier League.
Sancţiunea a făcut ca echipa să coboare de pe locul 14 în clasament şi să intre în zona retrogradării, decizie care a zguduit campionatul. City se confruntă cu 115 acuzaţii pentru încălcarea regulilor financiare ale ligii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Bannerul, care a trecut peste stadion în a doua repriză, a fost al doilea afişat pe cerul de deasupra arenei în timpul meciului.
Anterior, un avion a zburat cu un banner al grupului pentru drepturile omului Amnesty International pe care scria "EAU: Eliberaţi-l pe Ahmed Mansoor". "Libertatea de exprimare este un drept al omului", a precizat Amnesty International într-un comunicat. "Ahmed nu ar trebui să petreacă nici măcar o zi în plus în spatele gratiilor. Cereţi-i ambasadorului Emiratelor Arabe Unite să ajute la asigurarea eliberării sale imediate".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Suporterii lui Everton, între timp, plănuiesc mai multe proteste duminică, atunci când vor primi pe Goodison Park pe Manchester United.
— The 1878s (@The1878s) November 25, 2023
- Citește și
- Surpriza zilei. Fanii au pregătit baloane cu numele lui Marius Şumudică pe Gaziantep Stadyumu :)
- Telefonul misterios dat de Ovidiu Burcă înainte de derby-ul cu FCSB: „Să vină să transmită ceva din spiritul echipei!”
- VIDEO | Nu se poate aşa ceva! Ce gafă uriaşă a putut să facă portarul lui FC Voluntari
- Steliana Nistor, fosta gimnastă medaliată la Olimpiada de la Beijing, s-a măritat astăzi! Imagini de colecţie de la momentul special
- Handbal feminin | România, victorie cu Austria şi câştigă Trofeul Carpaţi, de la Bistriţa
- Surpriza zilei. Fanii au pregătit baloane cu numele lui Marius Şumudică pe Gaziantep Stadyumu :)
- Adi Popa, un nou atac brutal la adresa FCSB! ”Motoreta” a ironizat Peluza Nord. ”Când a fost un scandal, s-au dus la poliţie”
Afla mai multe despre: everton, liverpool, manchester city