Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Fetele din naţionala de handbal se pregătesc intens pentru dubla cu Austria şi cu Portugalia

VIDEO | Fetele din naţionala de handbal se pregătesc intens pentru dubla cu Austria şi cu Portugalia

Handbal

Comentarii

Jucătoarele lui Martin Ambros au două obiective în acest final încărcat de sezon. Să învingă Austria şi Portugalia în preliminariile pentru Campionatul European şi să plece sănătoase în vacanţă. Cu două victorii, merg la europene.

”A fost un sezon greu, dar mai avem o săptămână în care trebuie să fim concentrate şi să nu păţim ceva”, a spus Aneta Udriştoiu.

Aflate la final de sezon când resursele de energie sunt pe sfârşite, fetele din naţionala Românie declară că ”vor juca cu inima” pentru a ajunge la Campionatul European. ”Pe lângă energia pe care o mai avem, acest ultim capitol vine şi din inima pentru că ne place să fim la lotul naţional şi suntem fericite că terminăm sezonul împreună şi sperăm noi să îl terminăm cu două victorii”, a spus Eliza Buceschi.

Ana Maria Ţicu a impresionat în acest sezon la SCM Craiova. A câştigat cu echipa olteană Cupa EHF, iar convocarea a venit firesc.

”Este o bucurie foarte mare să fiu la naţională, este o mândrie, orice jucător îşi doreşte asta, pentru asta joci, ca să îţi cânte imnul, să lupţi pentru România”, a spus Ţicu.

Afla mai multe despre: handbal femininnationala romanieicampionatul european de handbal,  

viewscnt
Articole similare