Experiențe împreună.
You are here:

800.000 de euro, transferul la FCSB! Gigi Becali îl ia şi pe fotbalistul regretat de Gică Hagi. Detaliile mutării

800.000 de euro, transferul la FCSB! Gigi Becali îl ia şi pe fotbalistul regretat de Gică Hagi. Detaliile mutării

FCSB

Comentarii

FCSB a reluat transferurile, deşi Gigi Becali anunţa, în urmă cu câteva săptămâni, că nu mai are buget pentru a întări echipa. De atunci, la vicecampioană au mai ajuns Andrei Dumiter şi Vinicius. Mai multe informaţii au fost aflate şi despre David Miculescu, fotbalist de la UTA Arad pe care finanţatorul îl doreşte. Totuşi, efortul în privinţa lui va fi considerabil.

Detaliile transferului lui David Miculescu la FCSB

FCSB îl monitorizează pe atacantul lateral de la UTA Arad de câteva luni. Mihai Stoica a fost cel care a anunţat că îl apreciază pe David Miculescu, dar vârsta şi prestaţia din sezonul 2020-2021 l-au făcut să aibă dubii în privinţa transferului, întrucât "Bătrâna Doamnă" ar fi urmat să ceară o sumă prea mare pentru mutare. 

Iar oficialul FCSB a avut dreptate. Conform ultimelor informaţii, afacerea va fi una dificilă. Sportarad.ro a anunţat strategia finanţatorului echipei din Berceni, dar şi cum abordează UTA interesul pentru tânărul său jucător. 

Astfel, Gigi Becali i-a sunat direct pe apropiaţii lui David Miculescu, fotbalist asemănat de MM cu mijlocaşul lui Lazio, Milinkovic-Savic. Clubul din Arad încă nu a uitat de neînţelegerile cu Gigi Becali în privinţa celor 150.000 de euro, procentul din taxa de solidaritate a transferului lui Dennis Man la Parma. 

Omul de afaceri e decis să-i facă o ofertă de nerefuzat internaţionalui român, ca mai apoi David Miculescu să pună presiune pe şefii clubului, pentru a-i da drumul, ceea ce ar duce şi la o reducere a preţului cerut de UTA. Totuşi, atacantul lateral care măsoară 1,90 metri nu se grăbeşte să plece de la echipa care i-a oferit şansa de a se afirma în Liga 1. 

Vor fi zile de foc pentru cele două părţi, mai ales că duminică vor juca în meciul direct, pe Stadionul Francisc von Neuman. 

800.000 de euro, suma pe care o vrea UTA pentru transferul dorit de Gigi Becali la FCSB

Arădenii vor să facă profit de pe urma lui David Miculescu şi sunt pregătiţi să facă o nouă afacere cu FCSB, după ce au beneficiat şi ei de pe urma transferului lui Dennis Man în Serie A. 

Gigi Becali încă ia pulsul tranzacţiei şi nu a făcut nicio ofertă care să fi ajuns în birourile celor de la UTA Arad, care vor 800.000 de euro pentru noul "diamant" din lot. Sursa citată susţine că suma de transfer ar mai putea scădea, în cazul în care Miculescu va fi cedat sub formă de împrumut, ca mai apoi să fie cumpărat definitiv. 

În urmă cu cinci ani, Miculescu s-a aflat în curtea academiei lui Gică Hagi. Tânărul jucător a dat probe, nu a fost păstrat, iar "Regele" şi-ar fi exprimat regretul după ce i-a văzut prestaţiile din ultima perioadă. La UTA, el a marcat de şase ori şi a pasat decisiv în 69 de meciuri jucate. 

  • Cordea, Alexandru Creţu, Vucur, Ondrasek, Andrei Dumiter şi Vinicius sunt mutările verii la FCSB. 

viewscnt
Articole similare
Fanii Simonei Halep au luat foc și-l consideră vinovat pe soțul tenismenei pentru...