Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

A decis să se retragă la 32 de ani! Fostul jucător al CFR Cluj, mesaj emoţionant pentru fani

A decis să se retragă la 32 de ani! Fostul jucător al CFR Cluj, mesaj emoţionant pentru fani

Fotbal

Comentarii

Mario Felgueiras (32 ani), fostul portar al formaţiei CFR Cluj, şi-a anunţat retragerea din activitate.

Decizia este una surprinzătoare, deoarece fostul portar semnase un contract pentru o perioadă de 3 ani, de curând, cu formaţia Sporting Espinho (unde şi-a început cariera).

Portughezul nu a oferit detalii despre motivele retragerii, dar este cunoscut faptul că sezonul trecut s-a accidentat în luna iulie, pe când juca pentru Anothosis Famagusta şi n-a mai jucat de atunci.

”Mulţumesc, fotbal! Niciodată nu am fost pentru postări sau comunicate de presă, dar acest moment şi această decizie o cer. De când aveam 9 ani joc fotbal, iar la 15 ani am devenit profesionist în acest sport. Au fost 17 ani ca profesionist, în care am experimentat tot binele şi răul pe care fotbalul îl poate oferi. Cu toate acestea, mă uit înapoi cu certitudinea absolută că sunt un om mai bun astăzi datorită tuturor experienţelor pe care le-am acumulat de-a lungul anilor.

Din păcate, am luat decizia de a-mi încheia cariera de fotbalist profesionist. Motivele mă preocupă doar pe mine şi pe ai mei. Am avut oportunitatea să închei cu gustul fantastic pe care ţi-l poate oferi un sezon.

Aş dori să le mulţumesc tuturor celor care, în această aventură, şi-au împărţit zilele cu mine în vreun fel. Cei care m-au ajutat când am avut nevoie de ei cât mai mult, cei care m-au ridicat când am căzut, cei care m-au felicitat când am meritat, cei care m-au învăţat şi cei care m-au întâmpinat când eram străin…

O nouă cale va apărea şi, în esenţă, la asta se rezumă viaţă. Sunt noi modalităţi prin care trebuie să o parcurgem.

Mulţumesc tuturor celor care m-au însoţit şi m-au înveselit, ca jucător”, a scris portarul lusitan.,

Mario Felgueiras a evoluat în Liga 1 în perioada 2011 - 2015. Portughezul a ajuns prima oară la FC Braşov, fiind transferat după aceea la CFR Cluj. 

• 102 apariţii în tricoul clujenilor are Felgueiras

Afla mai multe despre: mario felgueiras 

viewscnt
Articole similare